8 Martie în parohia Torrent

În prima Duminică din Postul Mare, parohia ortodoxă română Sfântul Efrem cel Nou din Torrent a sărbătorit, după slujbă, ziua internațională a femeii, printr-o suită de momente dedicate mamei și femeii în general.

Copii școlii parohiale Sfântul Efrem cel Nou au dedicat mamelor un amplu program de cântec și poezie prin care și-au exprimat recunoștința față de mame și bunici și mai ales față de Maica Domnului, mama Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Copiii au desfășurat în perioada 22 februarie - 07martie un atelier de manualități în care au lucrat la cadourile lor pentru mame cu ocazia acestei zile. 

După momentul copiilor din școala parohială a urmat un concert susținut de corul parohial Filius Deus, în care s-au cântat pe 4 voci mai multe cântece dedicate femeii și jertfei acesteia pentru familie și viață. Momentul a debutat, cum era firesc cu axionul Cuvine-se cu adevărat... dedicat Maicii Domnului, Mama noastră a tuturor, continuându-se cu Ave Maria... și alte cântece specifice zilei de 08 martie. 

După încheierea concertului a fost proiectat un montaj special conținând mesajele copiilor parohiei pentru mame, un moment emoționant și plin de recunoștință dar și lacrimi de bucurie.

Având în vedere că anul 2020 a fost declarat Anul omagial al pastorației părinților și copiilor, la îndemnul părintelui paroh Vasile Pop, în această zi au participat la slujbă familiile parohiei, împărtășindu-se peste 70 de copii la care s-au adăugat mai mulți credincioși, punând astfel început bun Postului Mare.

Ziua s-a încheiat cu La mulți ani!, iar părintele paroh Vasile Pop a oferit tuturor doamnelor prezente la slujbă flori, alese mesaje de felicitare și calde urări de bine. La icoana Maicii Domnului Gliko fFlusa din axioniță a fost depus un frumos aranjament floral din partea parohiei, deoarece ziua de 08 martie este despre Maica Domnului, despre mame, despre femeie și mai ales despre bucurie, viață și zâmbet.

{gallery}2020/03/torrent/gallery}