Cu binecuvântarea Preasfințitului Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, o delegație a Parohiei „Sfântul Dionisie Exiguul” din Albacete, alcătuită din preotul paroh Sebastian Cătălin Hogea și doamna Elena Crețu, a participat joi, 24 ianuarie, începând cu ora 20.00, la Iglesia Espiritu Santo din Albacete, la seara de rugăciune din cadrul Săptămânii Ecumenice. Iată mesajul ce a fost transmis în cadrul acestei intrevederi:
„Sunt aici, onorat auditoriu creștin, în mijlocul dumneavoastră, pentru că ortodocșii sunt parte integrantă a mesajului de iubire și sacrificiu pe care îl transmitem de 2000 de ani, acela că Hristos Domnul S-a răstignit și a înviat pentru fiecare dintre noi. Ortodoxia se mărturisește liber și puternic, având ca reper, așa cum am spus, Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos. În afara acestui sacrificiu nu există drum sigur, clar și atotcuprinzător.
Avem în fiecare creștin un potențial sfânt. Avem în fiecare Sfântă Liturghie pe care o oficiem Cerul coborât pe pământ. Și avem în fiecare mână întinsă celui aflat în nevoi, pe Maica Domnului, pe Fecioara Maria. De restul se ocupă conștiința noastră și voința de a fi toți una pentru a-L putea mărturisi pe „Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu”.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
În numele Preasfințitului TIMOTEI, Episcopul Spaniei și Portugaliei, al meu și al Comunității Ortodoxe Române din Albacete, vă mulțumesc!”.
Preot Sebastian Cătălin Hogea