S-au pus bazele unei colaborări fructuoase între Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea Pontificală din Salamanca, Spania. Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, s-a întâlnit joi, 10 octombrie, cu rectorul Universității Pontificale din Salamanca, Spania, Ángel Galindo. Ierarhul nostru a fost primit la sediul acestei instituții, fiind însoțit de protosinghelul Nicodim Moldovan, preotul paroh din Salamanca.
Întâlnirea a avut loc în contexul unei viitoare colaborări între UPSA și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în baza căreia studenți ai facultăților de Teologie vor putea efectua schimburi de experiență în ambele instituții de învățământ. De asemenea, se dorește ca ulterior să fie implicate în astfel de activități și alte facultăți, precum cele de Drept Canonic sau Filozofie.