În cadrul vizitei arhierești efectuată săptămâna trecută în Asturias, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a avut miercuri, 4 decembrie, o întâlnire cu Arhiepiscopul de Oviedo, D. Jesús Sanz Montes. Acesta conduce Arhiepiscopia de Oviedo din anul 2010 și încă de la început au fost puse bazele unei relații bune de colaborare cu Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din Gijon-Oviedo, păstorită de pr. Florin Goia, protopopul de Asturias.
Cei doi arhierei au discutat câteva aspecte ce țin de comunitatea de români din această zonă, de problemele cu care se confruntă și de situația parohiei noastre. De asemenea, întrucât Arhiepiscopia Romano-Catolică de Oviedo are numeroase mănăstiri, unele fără a fi folosite, li s-a propus darea în folosință a uneia dintre acestea Episcopiei noastre, cu destinația de mănăstire ortodoxă. Arhiepiscopul a fost deschis acestei propuneri, urmând a o discuta în cadrul Conferinței Episcopale și a da un răspuns.
Întâlnire cu primărița de Gijon
Tot cu ocazia vizitei în parohia Gijon-Oviedo, Preasfințitul Părinte Timotei s-a întâlnit cu primărița orașului Gijon, Carmen Moriyón, cu care parohia noastră are, de asemenea, o relație foarte bună. La această întrevedere, Episcopul a fost însoțit de pr. Florin Goia, parohul din Gijon.
În ce privește colaborarea pe viitor, oficialul l-a asigurat pe Preasfințitul Timotei de sprijinul instituției atunci când au nevoie, una dintre modalități fiind punerea la dispoziție a celui mai mare centru pentru a găzdui eventualele manifestări pe care parohia le ova organiza.
La rândul său, Părintele Episcop i-a mulțumit pentru întreg sprijinul pe care îl acordă parohiei noastre, sperând într-o colaborare cât mai fructuoasă și de acum înainte.