Cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei peste 300 de tineri au participat la CONGRESUL TINERILOR NEPSIS al Episcopiei Spaniei și Portugaliei în perioada 28-30 septembrie 2018 la Madrid, Brunete.
Tema congresului a fost ,,Credința, Nădejdea și Dragostea – virtuți care fac tinerețea frumoas㨠invitat fiind părintele arhimandrit Melchisedec Ungureanu starețul mănăstirii Lupșa, județul Alba. Părintele Melchisedec a fost tuns în monahism la mănăstirea Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus, venind apoi la Mănăstirea Lupşa în anul 1994, pentru a reînnoda tradiţia monahală pe valea Arieşului din judeţul Alba, o tradiţie de mai bine de 150 de ani. Din anul 1998, părintele Melchisedec a fost numit stareţ al Mănăstirii Lupşa, iar în anul 2014, a fost ridicat la rangul de arhimandrit”. Între timp părintele a publicat şi o carte care se intitulează: „Prin tărâmul pocăinţei. Cuvântări duhovniceşti”, iar de-a lungul timpul s-a remarcat prin susţinerea diverselor conferinţe duhovniceşti intitulate: “Se poate obişnui omul cu Duhul Sfânt?”; “Chemarea la adânc şi agonia lumii”; “Pocăinţa – bucuria din lacrimă”; “Obișnuirea omului cu Duhul Sfânt”; “Chipul smerit al nevoitorului contemporan”, ş.a.
Mănăstirea Lupşa cu binecuvântarea părintelui stareţ Melchisedec Ungureanu a organizat mai multe tabere tematice destinate tinerilor, congrese şi colocvii duhovniceşti, mănăstirea fiind un punct de referinţă în misiunea cu tinerii.
În mijlocul tinerilor, la Congres, s-au aflat Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, Preasfinţitul Teofil de Iberia, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei cât și domnul Mihai Sîrbu purtătorul de cuvânt al Ambasadei României în Regatul Spaniei.
Programul Congresului a debutat vineri, 28 septembrie cu vizitarea Madridului (Muzeul Prado, Gran Via, Plaza del Sol, ș.a. obiective de interes cultural și istoric). Ziua a continuat în Brunete cu Adunarea Generală a Asociației Nepsis España unde coordonatorii din protoieriile eparhiei s-au adunat și dezbatut problemele administrative cât și soluțiile și activitățile pentru anul 2019. Slujba de Tedeum a fost urmată de activități de cunoaștere unde tinerii participanți au putut interacționa prin anumite activități de educație non formală. Sâmbătă, după rugăciunea de dimineață tinerii participanți s-au bucurat de cuvântul PS Timotei, al domnului Mihai Sîrbu cât și de conferința ,,Credința, Nădejdea și Dragostea – virtuți care fac tinerețea frumoas㨠susținută de Părintele Arhimandrit Melchisedec Ungureanu, starețul mănăstirii Lupșa, conferință urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri. După masa de prânz au urmat atelierele tematice ca ulterior seara să fie încheiată cu un moment artistic susținut de grupul de dansatori Mugurașii ai Parohiei ortodoxe din Valdemoro cât și un moment vocal susținut de tânărul Andres Nicolae Lucaciu membru activ în cadrul asociației ,, Pro Vita Lex¨ din Torrejon de Ardoz.
Congresul Nepsis EORSP s-a încheiat duminică, 30 septembrie după Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală unde s-au prezentat concluziile acestui eveniment stabilind deja detaliile următorului Congres NEPSIS MOREOM (la nivel de întreaga Mitropolie a Europei Occidentale și Meridionale) ce va avea loc în Gran Canaria în perioada 3-6 octombrie 2019. Tinerii au fost extrem de încântați de această experiență duhovnicească și așteaptă cu multă nerăbdare următorul congres.
PC Pr. Flavius Sebastian Sava - consilier de tineret EORSP