În ziua de miercuri, 3 aprilie 2019, a avut loc în biserica Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Mina” - Rivas Vaciamadrid, întrunirea preoţilor Protopopiatului Madrid Est.
Au fost prezenţi preoţii protopopiatului, după cum urmează:
Pr. Adrian Pintea, din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” - Alcalá de Henares;
Pr. Ioan Ciprian Farcaş, din Parohia „Sfântul Apostol Andrei” - Arganda del Rey;
Pr. George Cimpoca, din Parohia “Sfântul Nectarie Taumaturgul” - Coslada;
Pr. Emilian Geabana, din Parohia „Sfântul Cuvios Ioan Casian” - Guadalajara;
Pr. Sergiu Adrian Covaci, din Parohia „Întâmpinarea Domnului” - Mejorada del Campo;
Pr. Ștefan Șupeală, Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” - Rivas Vaciamadrid;
Pr. Mihai Cătălin Savu, din Parohia „Sf. Mare Mucenic Pantelimon” - Torrejón de Ardoz;
Pr. Ioan Sebastian Hârț, din Parohia „Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop” - Villarejo de Salvanés.
La începutul zilei a fost săvârşită Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, urmată de conferinţa propriu-zisă, a cărei temă propusă a fost „Mărturia spirituală şi socială a preotului şi a parohiei în diaspora”, susţinătorul ei fiind Pc. Pr. Consilier eparhial Sergiu Adrian Covaci, din Parohia „Întâmpinarea Domnului” - Mejorada del Campo.
Din cele prezentate şi discutate în cadrul întrunirii am sintetizat:
1. Preotul este păstor şi călăuză a comunității parohiale. Hristos este prezent în mijlocul comunităţii prin intermediul slujirii, predicării şi călăuzirii credincioşilor, misiuni la care preotul este chemat în mod personal.
2. Istoria fiecărui slujitor al altarului este marcată de acele momente unice, pline de har şi de neuitat, în care s-a simţit iubit, privit şi chemată pe nume de Dumnezeu. A urmat apoi un dialog, un răspuns, o adeziune care s-au concretizat într-o dăruire, într-o slujire, într-o lumină pe calea Bisericii. La apelul de iubire adresat de Domnul s-a născut astfel o vocaţie la o viaţă sfântă, care nu va înceta să reînnoiască omenirea şi Biserica. De fapt este o viaţă care percepe realitatea plecând de la evanghelie, adică de la întâlnirea cu Iisus Hristos, din toată inima şi sub călăuza Duhului Sfânt. Este vorba de o întâlnire care transformă şi reînnoieşte viaţa slujitorului, invitându-l să lase totul, să-L urmeze pe Domnul şi să arate oamenilor bucuria care locuieşte în ei.
3. Viaţa preotului trebuie să fie un pelerinaj făcut împreună cu Iisus Hristos pe calea fericirilor. Se împlineşte într-o viaţă de sfinţenie, gata să găsească sensul oricărui lucru. Se dăruieşte într-o viaţă de fidelitate şi de ucenicie. Se realizează într-o dăruire personală şi fraternă şi într-un pelerinaj interior alimentat de rugăciune, de o apropiere sinceră şi o întâlnire empatică a aproapelui, în fiecare zi. Calea iubirii este un proces în desfăşurare, într-o dezvoltare permanentă, o cale care îl transformă pe preot într-un apostol al bucuriei Duhului Sfânt şi într-un martor al comuniunii între fraţi, cu misiunea de a transmite cuvinte de consolare şi de a duce tuturor îmbrăţişarea lui Dumnezeu.
4. Modul de viaţă al slujitorului este unul special, marcat de renunţare la chemările prozaice ale lumii. Este un mod profetic în stare să trezească lumea. Desigur, astăzi oamenii au nevoie de cuvinte, dar au nevoie mai ales ca preoţii să mărturisească milostivirea, duioşia Domnului, care încălzeşte inima, care trezeşte speranţa, care atrage spre bine.
5. Biserica are nevoie să fie în mod continuu evanghelizată şi la rândul său să evanghelizeze. Nu numai prin ceea ce spune, ci şi prin modul său de a trăi, de a se organiza, prin modul său de a-şi exercita autoritatea, prin modul său de a folosi resursele sale umane şi economice, prin modul său de a valorifica în interiorul său diferitele slujiri, prin modul său de a stabili relaţii, prin modul său de a intra în dialog cu oamenii de astăzi. “Noua” evanghelizare nu are în vedere o "altă" evanghelizare a lumii creştine, ci mai degrabă reîntoarcerea la evanghelia şi la vestea cea bună propovăduită de Biserică. Un pas pe care noi, ca slujitori ai Bisericii, trebuie să-l facem mai întâi pentru a-i conduce la acest obiectiv şi pe cei care ne-au fost încredinţaţi.
6. Fiecare credincios, în virtutea Botezului şi a Mirungerii, a primit de la Duhul Sfânt darurile necesare şi speciale pentru a fi martor şi în acelaşi timp instrument viu în misiunea Bisericii. Trebuie să descoperim ce daruri trezeşte Duhul Sfânt în fiecare dintre noi, pentru a face loc darului fiecăruia şi, prin darul acceptat şi promovat, să crească în lucrarea Bisericii. De aici, datoria de a fi atenţi faţă de Duhul Sfânt, adevăratul constructor al Bisericii, de a-L invoca mai des pe Duhul Sfânt şi mai ales de a recupera dimensiunea rugăciunii şi a contemplaţiei, care ne ajută să valorificăm darurile primite, adică modul propriu de a trăi credinţa, dar şi folosirea tuturor darurilor spre binele oamenilor şi toate nevoile lumii. Porunca iubirii faţă de Dumnezeu şi de aproapele este fundamentală pentru orice creştin. Iubirea se concretizează prin apostolat. Nimeni nu poate să spună că-L iubeşte pe Dumnezeu şi pe semeni fără să-L arate pe Dumnezeu în viaţa proprie şi să nu conducă pe alţii la Dumnezeu prin inventivitatea iubirii adevărate.
7. Biserica le cere credincioşilor să fie prezenţi în toate serviciile privilegiate ale culturii: şcoala, universităţile, centrele de cercetare ştiinţifice, locurile creaţiei artistice şi umaniste, pentru a fi sublimate cu originalitatea evangheliei, a credinţei şi a moralei creştine.
8. De ce mărturia noastră personală, a comunităţii noastre, a familiei noastre, este aşa de importantă pentru lumea de azi? Omul contemporan are nevoie mai mult de martori decât de învăţători, crede mai mult în experienţă decât în teorii. Mărturia vieţii creştine este forma cea dintâi şi de neînlocuit a misiunii. Mărturia evanghelică la care lumea este cea mai sensibilă este cea a atenţiei faţă de persoane şi a milei faţă de cei săraci, de cei slabi şi de cei care suferă. Există multe căi de a-L vesti pe Hristos: o putem face cu toţii. Nu doar preoţii pot şi trebuie să o facă, ci orice creştin convins de credinţa sa. Ce este important de fapt? Important este de a trăi cu simplitate după modelul lui Hristos. A avea curajul de a spune adevărul când toţi mint; a avea curajul de a lucra cinstit, când toţi din jur fură; a vorbi convins despre credinţa ta, când cei din jurul tău râd. Sunt forme de vestire a lui Hristos.
Ultima parte a conferinţei a fost consacrată analizei unor aspecte privind îmbunătăţirea slujirii preoţeşti, a pregătirii sărbătorii Învierii Domnului şi a activităţilor specifice din comunităţile parohiale.
Părintele protoiereu, George Cimpoca, a mulţumit preoţilor prezenţi, părintelui paroh, pentru găzduire şi agapă, precum şi credincioşilor din grija cărora biserica poate fi permanent deschisă pentru săvârşirea Sfintei Liturghii şi a Sfintelor Taine.
Parohia “Sfântul Mare Mucenic Mina” din municipiul Rivas Vaciamadrid face parte din Protopopiatul Madrid Est. A fost înființată la inițiativa chiriarhului locului, la data de 1.06.2011, când a fost numit paroh preotul Ştefan Şupeală, pentru a se ocupa de organizarea ei. La data de 1.11.2011, a fost închiriat primul spațiu pentru slujire, într-o încăpere industrială, situată în Calle de la Madera, nr. 24.
În perioada 1.11.2011-1.07.2014, parohia şi-a desfășurat activitatea misionar-pastorală în spațiul menţionat mai sus, dar din cauza chiriei foarte mari, corelată cu problemele economice create de criza economică, mulţi membri ai bisericii nu au mai putut susţine financiar spaţiul închiriat şi celelalte cheltuieli ale parohiei. Această situaţie a dus la mutarea spațiului liturgic într-un alt loc, situat la parterul unui bloc, din Plaza Gabriel Celaya, nr. 3, unde se află și astăzi.
Începând din iulie 2014, parohia a depus toate eforturile pentru amenajarea spațiului de slujire şi obţinerea autorizaţiilor necesare funcţionării.
Pr. George Cimpoca