Liturghie Arhierească în parohia din Alicante

    Duminică, 1 August 2021, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a sărârșit Sfânta Liturghie în parohia Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni din Alicante. Sub protia Preasfinției Sale au slujit Părintele Paroh Claudiu Avram și Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial al sectorului de protocol. 
    Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a tâlcuit pericopa evanghelică rânduită pentru această duminică- Vindecarea slăbănogului din Capernaum. “Boala care l-a cuprins era consecința păcatelor pe care le-a săvârșit. Mântuitorul, Dumnezeu fiind, arată că are putere de a ierta păcatele. Odată cu iertarea păcatelor, este vindecată cauza pentru care bărbatul s-a îmbolnăvit. Omul, indiferent cât de păcătos ar fi, este fiu a lui Dumnezeu. Domnul nu se adresează slăbănogului spunându-i păcătosule, omule, străinule, ci îi spune fiule. De fiecare dată când săvârsim păcatul, ne rupem de Dumnezeu, ieșim din casa Părintelui nostru, părăsim casa părintească. Pentru Dumnezeu, cel mai mare păcătos este fiu al Său, și El îl așteaptă și pe acesta, zicându-i: Îndrăznește fiule! Să îndrăznim să intrăm în Casa Lui Dumnezeu, în Biserică, ca Bunul Dumnezeu să se uite la noi, pentru credința noastră, dar nu doar pentru credința noastră, ci și pentru a celor din jurul nostru, și să ne tămăduiască sufletele și trupurile, să ne dea iertare de păcate. Nu doar pentru credință noastră, ci și  pentru credința întregii Biserici, pentru că nu paraliticul s-a rugat, nu paraliticul a cerut Domnului să-l vindece, ci a celor patru care l-au adus. Să învățăm să îndrăznim în fața Mântuitorului, dar cu capul plecat, cu credință  și cu nădejde, și să-i cerem iertare de tot ceea ce am săvârșit rău și  El să ne dăruiască în dar viața cea veșnică.”
   
La final, Părintele Paroh Claudiu Avram a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei pentru vizita și oficirea Sfintei Liturghii în mijlocul comunității parohiale din Alicante.