CREDINCIOȘII PAROHIEI SANTANDER - PELERINAJ ÎN ȚARA SFÂNTĂ

 

 

       Centrul de Pelerinaje Sf. Iacob al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei și Parohia ortodoxă Sfinții Apostoli Petru și Pavel, din Santander, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a organizat în perioada 24 Aprilie – 1 Mai a.c. un pelerinaj în Țara Sfântă.

      Pelerinajul în Țara Sfântă rămâne o experiență memorabilă pentru toți cei care doresc să exploreze rădăcinile creștinismului și să își întărească credința în Dumnezeu. Cu o istorie bogată și o importanță religioasă deosebită. Pelerinajul în Țara Sfântă a oferit oportunitatea unică de a vizita locurile sacre menționate în Biblie, precum Ierusalim, Nazaret, Betleem, Ierihon, Marea Galileei, Râul Iordan și multe altele. Aceste locuri sacre sunt mărturii ale istoriei biblice și ale legăturii strânse între creștini și ținuturile sfinte ale lui Dumnezeu.

        La finalul pelerinajului Pr. Paroh Andrei Turea din Santander a oferit în dar pelerinilor un Certificat de Pelerin, încununând astfel efortul pelerinilor printr-o masă festivă surpriză.