În urma inundațiilor devastatoare care au lovit recent regiunile Valencia, Castilla-La Mancha și Andalucia, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, împreună cu preoții și credincioșii, s-au mobilizat pentru a sprijini comunitățile afectate. Într-o dovadă de solidaritate și compasiune, aceștia au organizat colecte de bani în cadrul parohiilor și mănăstirilor românești, oferind, de asemenea, produse de primă necesitate, precum apă, mâncare și articole de igienă, pentru a veni în ajutorul celor aflați în nevoie imediată.
Preoții din parohiile afectate de inundații au menținut legătura cu reprezentanți ai Consulatului României, asigurând o comunicare eficientă pentru ca ajutoarele să ajungă rapid la cei afectați și pentru a coordona eforturile de sprijin. Totodată, Preasfinția Sa și preoții s-au implicat activ pentru ca victimele decedate să nu fie incinerate, ci să fie înmormântate conform tradiției ortodoxe.
Voluntari și echipe de ajutor din parohiile regiunilor afectate, dar și din alte zone ale Spaniei, au întocmit liste cu persoanele care au nevoie urgentă de sprijin. În Parohia „Sfântul Efrem cel Nou” din Torrent, Valencia, s-au adunat cantități însemnate de alimente și alte resurse necesare, care vor fi distribuite în mod organizat către persoanele aflate în cea mai mare nevoie. Distribuția ajutoarelor va continua prin intermediul echipelor de voluntari locali și va acoperi cât mai multe dintre cazurile cunoscute.
Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei transmite un mesaj de solidaritate și empatie către toți cei afectați de inundații și subliniază că le va rămâne alături, oferindu-le sprijin material și spiritual în aceste momente dificile.