Comunicat de presă
Finalizarea proiectului – Continuarea lucrărilor la Centrul comunitar din Portugalia
Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
În perioada 14 martie – 23 septembrie 2025, Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, a implementat proiectul Continuarea lucrărilor la Centrul Comunitar din Portugalia, pe parcela situată în strada Quinta dos Fartos, Lot: 23, codul Poştal: 2680-998 APELAÇÃO, Portugalia.
La Centrul Comunitar, au fost realizate o serie de lucrări menite să îmbunătățească spațiile și să asigure condiții moderne pentru desfășurarea activităților dedicate comunității.
Astfel, clădirea a fost extinsă prin mansardarea spațiilor, ceea ce permite crearea unor încăperi suplimentare, destinate activităților educative și sociale. Totodată, s-au realizat lucrări de zidărie și finisaje interioare la tavane, pentru a oferi un mediu plăcut și primitor.
Un alt pas important a fost înlocuirea acoperișurilor existente cu altele noi, realizate din materiale moderne și rezistente la intemperii, ceea ce garantează durabilitatea construcției și confortul celor care vor folosi aceste spații.
Pentru confortul și siguranța beneficiarilor, s-a montat atât tâmplărie din lemn, cât și tâmplărie PVC cu geam termopan, contribuind la izolarea termică și fonică a clădirii.
Un capitol esențial l-au constituit instalațiile sanitare, precum și instalațiile electrice, de apă și gaz, toate realizate conform celor mai noi standarde de calitate și siguranță. În plus, pentru protecția tuturor celor care vor folosi acest centru, au fost introduse și instalații de prevenire și stingere a incendiilor.
Prin aceste lucrări, Centrul Comunitar devine un spațiu modern, sigur și funcțional, pus în slujba comunității, un loc unde oamenii se pot întâlni, pot învăța și se pot sprijini unii pe alții.
Proiectul este gândit să aducă efecte durabile, nu doar prin creșterea nivelului de trai al locuitorilor, ci și prin întărirea legăturilor sociale și prin susținerea unei dezvoltări culturale și economice echilibrate. De aceste rezultate se vor bucura în mod direct cei peste 4.500 de români care trăiesc în comunitatea românească din Lisabona, având acum posibilitatea să participe la activități organizate în cadrul Centrului: manifestări religioase, evenimente artistice, expoziții și spectacole menite să promoveze dialogul între culturi și să îmbogățească viața culturală locală. Totodată, peste 300 de credincioși vor avea ocazia, în fiecare săptămână, să participe la sfintele slujbe săvârșite în acest spațiu.
Impactul proiectului în viața comunității se manifestă în felurite moduri:
- Sprijinirea coeziunii și incluziunii sociale, prin crearea unui spațiu deschis în care oamenii să se întâlnească, să comunice și să construiască relații de încredere, reducând sentimentul de singurătate, mai ales în rândul celor vulnerabili. Aici vor fi disponibile programe și servicii dedicate integrării celor marginalizați sau aflați în risc de excludere – fie că vorbim despre minorități, persoane cu dizabilități ori vârstnici.
- Îmbogățirea vieții spirituale, prin participarea comunității la sfintele slujbe într-un cadru potrivit pentru păstrarea și transmiterea tradiției ortodoxe. În acest context, credincioșii au posibilitatea de a se implica activ în rugăciuni, cântări și momente liturgice, ceea ce întărește sentimentul de apartenență și solidaritate duhovnicească.
- Întărirea identității românești, printr-un spațiu dedicat promovării și continuității valorilor, tradițiilor și culturii naționale. Activitățile derulate în cadrul Centrului vor stimula unitatea între membrii comunității și vor contribui la păstrarea unei moșteniri culturale comune, oferind românilor din diaspora o legătură vie cu rădăcinile lor.
Prin aceste inițiative, Centrul devine un spațiu dedicat păstrării și valorificării identității românești – lingvistice, culturale, istorice și spirituale – atât pentru beneficiarii direcți, cât și pentru cei indirecți. Totodată, el este locul unde se cultivă sentimentul de apartenență și se întărește mândria de a face parte din comunitatea românească.
Acest proiect este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Guvernul României.
Suma finanțată: 2.000.000 lei
EPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A SPANIEI ȘI PORTUGALIEI
Date contact: Calle Trompetas 7, 28054, Madrid, Spania
E-mail secretariat@obispadoortodoxo.es
Site web: https://www.obispadoortodoxo.es/