Slujire arhierească în Parohia Vilanova

 

 

 

În a doua duminică a Triodului, a întoarcerii Fiului Risipitor, 16 februarie a.c., Preasfințitul Părinte Timotei al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Sfântul Serafim de Sarov” din Vilanova i la Geltrú. Împreună cu Ierarhul au slujit PCuv. Părinte Arhid. Spiridon Burlacu, consilier economic eparhial, PC. Părinte Alin Constantin Toader, parohul comunității, PC. Părinte Arhid. Lucian Crașovan și PC. Părinte Diac. Florin Zaharie.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a explicat Evanghelia zilei: Pericopa evanghelică citită astăzi ne arată că mentalitatea noastră, a oamenilor, nu coincide cu cea a lui Dumnezeu. Tatăl din Evanghelie este Dumnezeu, iar fiul este fiecare dintre noi. Acest fiu, chiar dacă a cheltuit totul, rămâne pentru Tatăl în demnitatea de fiu. Ce am fi făcut noi? Poate că l-am fi dezmoștenit, nu l-am mai fi recunoscut ca fiu dacă nu ar fi făcut ceea ce voiam noi. Aceasta este o mentalitate omenească. Dumnezeu, în schimb, îi oferă libertate deplină și rămâne Același, indiferent de faptele pe care fiul le face. De câte ori, prin faptele noastre rele, fugim de Dumnezeu, ne îndepărtăm de El. Atâta vreme cât ieșim din casa Tatălui, noi nu ne mai împărtășim din viața care vine de la El, ci din plăcerile lumești. Dar, prin acestea, devenim flămânzi. Fiul risipitor a cheltuit totul pe plăceri, pe lucruri lumești, sărăcind. Noi, oamenii, ne putem îmbogăți doar în Dumnezeu.

La momentul rânduit, Ierarhul l-a hirotesit iconom-stavrofor pe Părintele paroh Alin, în semn de apreciere pentru slujirea sa devotată și pentru implicarea activă în viața duhovnicească a comunității. Totodată, doamnei preotese Ioana i-a oferit Diploma Sfântului Apostol Iacob, ca recunoaștere a sprijinului constant acordat activităților pastoral-misionare ale parohiei.

În încheiere, Părintele Constantin a adresat mulțumiri Preasfințitului Părinte Timotei pentru prezența sa binecuvântată, pentru cuvintele de învățătură și pentru dragostea părintească arătată comunității. Ca semn de recunoștință și prețuire, i-a oferit o icoană cu Mântuitorul Hristos, simbol al credinței și al slujirii întru Hristos.