1 milion de lei pentru Catedrala românilor din Madrid

Secretariatul de Stat pentru Culte din România a alocat din bugetul aferent anului în curs 1.000.000 de lei pentru Catedrala ortodoxă a românilor din Madrid. Propunerea, susţinută de secretarul de stat pentru Culte, Adrian Lemeni, şi de premierul Emil Boc, a fost aprobată în această săptămână.

„Le mulţumim pe această cale domnului Adrian Lemeni şi domnului Emil Boc pentru ajutorul financiar acordat. Această sumă ne permite să demarăm lucrările la catedrala noastră din Madrid, lucrări care vor începe imediat după praznicul Bobotezei. Sperăm, de asemenea, ca fapta guvernanţilor să fie un exemplu şi pentru investitorii din România şi Spania, precum şi un avânt pentru români”, a spus Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei.

Cei 1.000.000 de lei alocaţi acum de Secretariatul de Stat pentru Culte se adaugă celor 100.000 de euro alocaţi în anul 2010 din partea Departamentului pentru românii de pretutindeni, bani care au fost investiţi în proiectarea catedralei.

De asemenea, Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei adresează mulţumiri tuturor acelora care, din puţinul lor, au contribuit şi o fac în continuare, la procesul de edificare a primei catedrale ortodoxe pentru românii din Madrid.