† TIMOTEI
            Prin harul lui Dumnezeu, Episcop al Spaniei şi Portugaliei

            Cuvânt pastoral la Învierea Domnului 2018

            Comuniunea întru Învierea Domnului!

            Către tot clerul şi poporul dreptslăvitor din Episcopia Spaniei şi Portugaliei

            Har, milă şi pace de la Hristos Domnul nostru, iar de la noi părinteşti binecuvântări!

         „Să tacă tot trupul omenesc și nimic pământesc întru sine să nu cugete căci împăratul împăraților și Domnul Domnilor vine să se junghie și să se ofere mâncare credincioșilor spre viața veșnică”.

            Preacucernici și preacuvioși părinți,  Preacuvioase maici,  Iubiți credincioși, Hristos a înviat!

   La Praznicul Bunei Vestiri ne-am împărtășit și noi de bucuria Maicii Domnului, pe care a trăit-o cu multă smerenie, credință și libertate neîngrădită, ca urmare a primirii cuvântului lui Dumnezeu, care a venit prin înger, și a întrupării Fiului lui Dumnezeu. După acceptul Fecioarei, asupra întregii omeniri a venit „primăvara lumească și primăvară duhovnicească, primăvară pentru suflet și primăvară pentru trup, primăvară văzută și primăvară nevăzută” , pentru că, așa cum zice troparul Bunei-Vestiri, „Astăzi este începutul mântuirii noastre și arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu al Fecioarei se face și Gavriil harul îl binevestește”.

   La Buna Vestire, Hristos s-a sălășluit în pântecele Fecioarei, a luat trup omenesc, S-a făcut asemenea nouă, ca pe noi să ne facă asemenea Lui. Pentru ca noi să putem ajunge la asemănarea cu Dumnezeu, Hristos Domnul a trebuit să treacă prin moarte prin asumarea crucii, să se coboare în mormânt, să învie a treia zi, să se înalțe la ceruri, să șadă de-a dreapta Tatălui și să ne trimită pe Duhul Sfânt Care purcede de la Dumnezeu Tatăl, toate acestea pentru a-l mântui pe Adam și a-i aduce Evei, în locul întristării, bucurie.

      Dragii mei,
   Anul trecut, în pastorala Praznicului Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, v-am amintit faptul că nu există bucurie adevărată fără asumarea crucii. Asumarea crucii, însă, este doar un pas. Pentru a ne bucura veșnic trebuie să rămânem în comuniune cu Dumnezeu Cel întreit în persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
   Dacă cercetăm Sfintele Scripturi, putem observa că, aproape de fiecare dată când găsim îndemnul „Bucură-te!”, acesta este strâns legat de Mântuitorul nostru Iisus Hristos și de venirea Lui în mijlocul nostru: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine”(Lc. 1, 28); „Bucură-te, fiica Sionului, saltă de veselie, Israele; veseleşte-te şi te bucură din toată inima, fiică a Ierusalimului! … Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău;” (Sofonie 3, 14-15);  „Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor” (Zaharia 9, 9).
   Prezența lui Hristos în mijlocul poporului Său aduce har și bucurie. Acestea două sunt strâns legate între ele. Motivul bucuriei este prezența Domnului. El este cel care trimite harul, iar harul este izvorul bucuriei. Nu din întâmplare în limba greacă rădăcina lingvistică a cuvântului har / hari (χάρη) este aceeași cu a cuvântului bucurie / hara (χαρά).
   Dacă prezența lui Hristos în lume a adus bucurie, cu atât mai mult a adus bucurie prezența lui Hristos în iad, acolo unde Adam aștepta cu multă tristețe, dar cu la fel de multă nădejde, cercetarea lui Dumnezeu, omorârea iadului și eliberarea omenirii din robia păcatului. „Bucuria cea veche a lui Adam s-a înnoit o dată cu reîntâlnirea lui cu Hristos și bucuria lui s-a făcut bucurie de obște la tot neamul omenesc” , după cum frumos a spus părintele Ilie Cleopa. Această lucrare a lui Dumnezeu, greu se poate explica în cuvinte omenești. Noi, oamenii, în fața acestei taine, nu putem face altceva decât să contemplăm la cele cerești și să ne minunăm bucurându-ne că nu am fost uitați de Domnul, ci a venit să ni se dăruiască mâncare duhovnicească, așa cum frumos spune textul Heruvicului din sfânta și mare zi de sâmbătă din săptămâna patimilor: „Să tacă tot trupul omenesc și nimic pământesc întru sine să nu cugete, căci împăratul împăraților și Domnul Domnilor vine să se junghie și să se ofere mâncare credincioșilor spre viața veșnică”.

      Iubiți credincioși,
   Este foarte important să intrăm în comuniune cu Hristos și să ne străduim să rămânem în această comuniune. La fiecare Sfântă Liturghie noi facem aducere aminte de tot ce a făcut Domnul pentru mântuirea noastră. Însă de multe ori, deși suntem îndemnați să rememorăm toată lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu pentru întregul neam omenesc, conștienți sau inconștienți, nu transpunem în practica de zi cu zi porunca mântuitoare a lui Hristos. Intenționat, în prima parte a pastoralei, când am înșirat tot ce a făcut Domnul pentru noi, nu am pomenit și de acest îndemn sau poruncă a Mântuitorului, ci am trecut direct la cruce, la mormânt, la înviere, la înălțare și la șederea Sa cea de-a dreapta Tatălui.
   Oare care este acea poruncă ce mântuiește? Este porunca dată nouă de Mântuitorul înainte de patima Sa: „Domnul Iisus, spune Sfântul Apostol Pavel, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine și, mulțumind, a frânt și a zis: „Luați, mâncați; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi. Aceasta să faceți spre pomenirea Mea. Asemenea și paharul după Cină, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă întru sângele Meu. Aceasta să faceți ori de câte ori veți bea, spre pomenirea Mea. Căci de câte ori veți mânca această pâine și veți bea acest pahar, moartea Domnului vestiți până când va veni” (I Corinteni 11, 24-26). Accentuăm porunca: „Aceasta să o faceți spre pomenirea mea”! Aceste cuvinte suntem datori să le primim în inimile noastre și să le plinim în faptă pentru că „Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viața lumii este trupul Meu. (…) Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi”.
   Sfântul Ioan Gură de Aur, în Sfânta Liturghie pe care o slujim cel mai des în decursul anului, ne îndeamnă pe toți care participăm la liturghie să ne aducem aminte de această poruncă mântuitoare pentru a primi Duhul Cel ceresc și lumina cea adevărată care izvorăște din mormântul lui Hristos și care strălucește în inimile noastre lumina cea preacurată a cunoașterii Dumnezeirii Lui, care pentru om este o înviere.
   Sfântul Simeon Noul Teolog spune: „Strălucirea dumnezeiască asupra omului este ca o înviere a Mântuitorului Hristos Însuşi în noi. În cazul de faţă coboară din ceruri Domnul Iisus Hristos la cei ce s-au lepădat de lume şi de deşertăciunile ei şi au intrat în mormântul pocăinţei şi al smereniei. El intră în trupurile lor ca într-un mormânt, se uneşte cu sufletele lor şi le învie din moartea păcatului, dăruindu-le cunoştinţa harică a slavei acestei învieri. Astfel, Învierea lui Hristos devine o înviere a Lui în noi, cei care am căzut în păcate şi care suntem morţi”.  
   Mâncând trupul Mântuitorului și bând sângele Lui, Hristos Domnul coboară în mormântul trupului nostru și acolo se unește cu sufletul nostru pentru a ne mântui. Prin împărtășire, noi nu ne unim doar cu Hristos, ci cu toți aceia care mărturisesc aceeași credință cu noi. Hristos este cel care ne unește pe unul cu altul. El este liantul nostru. În Liturghia Sfântului Vasile cel Mare găsim următoarele cuvinte: „Iar pe noi, pe toți, care ne împărtășim dintr-o pâine și dintr-un potir, să ne unești unul cu altul prin împărtășirea Aceluiași Sfânt Duh”. Deci, doar comuniunea cu Hristos ne ține uniți într-un cuget și o simțire și face ca în piepturile noastre să bată o singură inimă care să fie însetată după sfințenie și după har.

      Iubiți frați întru Domnul,
   Dacă cercetăm istoria poporului nostru român, nealterată de către acei care doresc și au dorit stingerea noastră ca neam, vedem că ceea ce ne-a ținut uniți și ca popor a fost credința ortodoxă. Deși am fost și suntem în continuare răstigniți și nici azi, la împlinirea a o sută de ani de la Marea Unire, nu toți românii suntem în interiorul granițelor unui singur stat, credința noastră strămoșească trebuie să ne fie cheagul unității, așa cum a fost pentru moșii și strămoșii noștri care au luptat și s-au jertfit pentru credință și pentru identitatea lor națională. De-a lungul secolelor, străinii și-au dat seama că atâta vreme cât românii din Transilvania, Moldova și Țara Românească vor avea aceeași cretin, vor fi greu de dezbinat și cotropit.
   Acesta a fost motivul pentru care domnitorii noștri creștini au zidit biserici și au întemeiat episcopii ortodoxe în Transilvania. Sfântul Ștefan cel Mare este cel care a întemeiat Episcopia Vadului și, mai apoi, a Feleacului, din inima Transilvaniei de lângă Cluj. Vlădicii din Principatele Române au hirotonit preoți și episcopi pentru românii din Transilvania și le-au trimis acestora tipărituri în limba română. Unitatea neamului nostru românesc este legată de unitatea de credință.
   Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul acesta, 2018, drept Anul Omagial al unității de credință și de neam. „Credința creștină este, încă de la apariția poporului român în istorie, principalul element constitutiv al conștiinței de sine a românilor, al identității românești, alături de latinitate sau romanitate. Este o realitate istorică incontestabilă faptul că etnogeneza românească și creștinarea au fost două procese concomitente și convergente. Încreştinaţi sau creștinați, adică uniți cu Hristos prin Botez, pe când se formau ca popor nou în istorie, românii poartă în sufletele lor pecetea tainei Crucii și Învierii lui Hristos, trăind ritmic istoria ca pe o Cruce și o Înviere, suferință și speranță, întristare și bucurie.
   Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuție majoră la promovarea conștiinței identităţii şi a unității spirituale a neamului românesc.” , spune Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
   Ca neam creștin, chiar dacă vremurile ne-au făcut să emigrăm într-un număr atât de mare în țări străine, avem datoria de a-L mărturisi pe Hristos Cel mort și înviat acolo unde ne aflăm, dar, în același timp, suntem datori de a păstra unitatea neamului păzind unitatea de credință, însă fără să uităm cuvintele Sfântului Apostol Pavel care zice că în Hristos „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă” (Galateni 4, 28-29).
   Toți cei care mărturisim aceeași credință și avem ca mamă Biserica Ortodoxă, Cea Una, Sfântă, Apostolică și Sobornicească, facem parte din neamul cel dreptcredincios și suntem moștenitori, după făgăduința lui Hristos, ai Împărăției lui Dumnezeu. Să nu uităm, dreptslăvitori creștini, că Împărăția lui Dumnezeu este dragoste, har, bucurie și comuniune cu toți sfinții și cu Hristos Domnul nostru, a Cărui Înviere din morți o prăznuim astăzi!
   Vă doresc tuturor ca Paștile Domnului să vă unească pe unii cu alții, să vă umple de har și de bucurie veșnică!
         Hristos a înviat!
         Adevărat a înviat!

   Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

   † Episcopul Timotei
   Madrid, Sfintele Paşti 2018