Cuvânt pastoral la Naşterea Domnului 2013

Hristos este Aşteptarea şi Împlinirea noastră

Către tot clerul şi poporul binecredincios

din Episcopia Spaniei şi Portugaliei

Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, iar din parte-mi arhiereşti binecuvântări!

„Şi I s-a dat cartea proorocului Isaia. Şi deschizând El cartea, a găsit locul unde era scris: Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi şi să vestesc anul plăcut Domnului. Şi închizând cartea şi dând-o slujitorului, a şezut, iar ochii tuturor din sinagogă erau aţintiţi asupra Lui. Şi El a început a zice către ei: Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre”.

(Luca 4, 17-21).

Prea Cuvioşi şi Prea Cucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi,

Sărbătoarea de azi, a Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ne dă prilejul să-L mărturisim pe Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat, pe Cel ce a venit să-l vindece pe om, să-l scoată din boală şi din moarte. Încă din ziua de 6 decembrie, când Biserica îl cinsteşte pe Sf. Ierarh Nicolae, sau chiar de la începutul postului Crăciunului, am început să colindăm şi să vestim cu bucurie: „Nouă azi ne-a răsărit, Domnul Iisus Hristos / Mesia cel mult dorit, Domnul Iisus Hristos (…) Cum e robul s-a smerit, Domnul Iisus Hristos / Şi pe noi ne-a mântuit, Domnul Iisus Hristos”[1]. 

Naşterea lui Hristos este, dincolo de sărbătoare, un mesaj şi o împlinire a unei făgăduinţe, făcută de Dumnezeu omului, încă din Rai. Ştim că prin neascultarea faţă de Dumnezeu, Adam, întâiul om, a căzut şi, văzându-l Domnul aşa, I S-a făcut milă de el şi i-a întins o mână de ajutor, promiţându-i că o întâlnire minunată îl va salva şi că Acela care va veni la vremea potrivită, va sfărâma capul începătorului răutăţii[2]. De atunci, tot omul, conştient sau mai puţin conştient, L-a aşteptat pe Izbăvitorul său şi a dorit întâlnirea cu El. Împlinindu-se profeţia, Acela, Noul Adam, care avea puterea de a călca peste viclenia vrăjmaşului, venind în întâmpinarea Adam-ului celui vechi şi vindecându-l, a stabilit pe veci în firea omului, o legătură sănătoasă şi puternică de credinţă şi viaţă. Iată ce sărbătorim astăzi: Naşterea Celui Promis şi Aşteptat, împlinirea dorinţei şi vindecarea noastră.

„A binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred” (…) în Cel „Care pentru noi S-a făcut înţelepciune de la Dumnezeu şi dreptate şi sfinţire şi răscumpărare”[3] şi aşa ni Se arată nouă, ne spune Sfântul Ioan Damaschin, de acum două mii de ani, până astăzi şi până la sfârşitul veacurilor: bunătatea, dreptatea, puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Bunătatea, pentru că i-a întins Dumnezeu omului o mână de ajutor, văzându-i slăbiciunea şi neputinţa; dreptatea, pentru că după căderea omului în păcat, Dumnezeu nu l-a stârpit plămădind în locul său un alt om, ci i-a dat, prin unirea cu firea lui Hristos: Dumnezeu-omul, posibilitatea vindecării şi a biruinţei; puterea, pentru că I-a stat în putere să o facă, adică să Se facă om, chiar dacă niciodată n-a încetat să rămână Dumnezeu adevărat, de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt; şi nu în ultimul rând, Dumnezeu Şi-a arătat înţelepciunea, prin faptul că a făcut posibil ceea ce părea imposibil[4].

Dragii mei,

Așa cum contemporanii Mântuitorului nostru Iisus Hristos L-au văzut şi L-au auzit pe Acela pe care L-au aşteptat de veacuri „şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşea din gura Lui”[5], întocmai şi noi ne uimim şi ne hrănim sufletele din harul sărbătorii de azi, care se repetă aidoma, pentru noi, la modul tainic, dar nu mai puţin real. Şi noi auzim Cuvântul şi suntem chemaţi să întrupăm acest Cuvânt înlăuntrul nostru. Sfântul Simeon Noul Teolog ne spune că atunci când omul îşi curăţă inima şi primeşte cuvântul lui Dumnezeu în inima lui, se umple de lumină, Îl primeşte în interiorul său pe Însuşi Hristos şi, prin har, devine asemenea lui Dumnezeu: „Dumnezeu e lumină şi celor cu care se uneşte le împărtăşeşte pe măsura curăţirii lor strălucirea Lui… O, minune!, omul se uneşte duhovniceşte şi trupeşte cu Dumnezeu… printr-o unire în chip fiinţial omul se face prin har întreit-ipostatic, un dumnezeu prin înfiere, făcut din trup, suflet şi Duhul dumnezeiesc de care se împărtăşeşte”[6].

Crăciunul, cum mai numim în mod familiar sărbătoarea Naşterii lui Iisus, ne prilejuieşte an de an bucuria întâlnirii cu gingăşia şi puritatea pruncului minunat din ieslea Betleemului. La această întâlnire ne grăbim, pentru că ne-am pregătit, fiecare cum am putut mai bine, şi suntem nerăbdători să-I aducem în dar colindul nostru, bradul nostru împodobit, tot freamătul nostru sărbătoresc şi, de ce nu, întreg trupul şi sufletul nostru pe care în prealabil l-am curăţat şi l-am împodobit, după putere. Aşa Îl întâmpinăm pe Iisus, Care la rându-I nu ne lasă în aşteptare, ci ne copleşeşte cu daruri alese şi, mai presus de toate, ne aduce multă bucurie, grăbindu-Se să ne iasă în întâmpinare primul, mai înainte de noi. Să fim convinşi că însutit mai mare este bucuria Lui în aceste momente şi că, dacă ne străduim să ne facem părtaşi vieţii Sale, având inima curată şi participând cu multă trezvie la evenimentul minunat al Naşterii Sale, cu atât mai mult El Însuşi Se face părtaş nouă.

O întâlnire, chiar cea mai banală, dintre două sau mai multe persoane, aduce o schimbare în viaţa acelora, chiar dacă nu una foarte însemnată, aşadar cu atât mai mult o întâlnire providenţială, ca cea de astăzi a omului cu Dumnezeu, mai ales când o astfel de întâlnire a fost profeţită şi mult aşteptată de veacuri, va aduce împlinire şi multă binecuvântare.

Dumnezeu Se naşte astăzi sub vremi, dându-i omului posibilitatea naşterii în veşnicie. Ce minunat dar făcut de Dumnezeu omului!

Să ne gândim cu ce daruri Îl întâmpină omul pe Dumnezeu astăzi! Am amintit câteva puţin mai înainte. Și ce-i dăruieşte Domnul în schimb omului: darul vieţii veşnice, posibilitatea înveşnicirii şi împlinirea rostului său, acela de a se bucura în veci cu Domnul şi Tatăl său. Darul, aşadar, este pe măsura celui care îl face! Dacă noi Îi dăruim Domnului puţin sau mult, iată ce ne dăruieşte El: tot ce are şi ceea ce este El.

Dragii mei,

Sfânta Liturghie din această zi şi din zilele ce vor urma, are puterea de a face vie amintirea Naşterii Fiului lui Dumnezeu, de a transforma acest eveniment petrecut în timp, într-un fapt real şi veşnic, acela al Întrupării lui Dumnezeu Însuşi. „Realitatea – ne spune părintele Alexander Schmemann – este ceea ce se întâmplă în Biserică, în ceea ce prăznuim, care, de la o zi la alta, ne face să realizăm ce înseamnă să aştepţi şi de ce creştinismul este, mai presus de orice, aşteptare şi pregătire”[7]. Am aşteptat să se întâmple şi acum prăznuim! Ne-am pregătit şi acum gustăm! Nimic mai firesc pentru Domnul: să ne facă părtaşi sărbătorii Naşterii Fiului Său şi să ne aşeze la locul cel de cinste, împreună cu toţi cei dragi ai Săi.

Bucuria acestor zile, vă urez să o gustaţi din plin, cu toţi cei apropiaţi ai voştri şi să petreceţi aceste sărbători frumoase, cu pace şi cu sănătate!

La mulţi ani!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† Episcopul Timotei

Madrid, Naşterea Domnului 2013