Comunitatea din Turț, Satu Mare, l-a primit pe Episcopul nostru

Tipărire

În Duminica a 7-a după Rusalii, 12 august, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a slujit Sfânta Liturghie în localitatea Turț din județul Satu Mare, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Iustinian, Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului și a Preasfințitului Episcop-vicar Iustin Sigheteanul. Chiriarhul nostru a fost primit în mod tradițional românesc, de copii purtându-și cu mândrie straiele populare, dar și de primarul comunei, Ioan Molnar. Peste o mie de credincioși au luat parte la sfânta slujbă, cărora prezența Preasfinției Sale le-a adus o mare bucurie duhovnicească, la fel ca și frumoasele cuvinte de învățătură pe care le-a pus la sufletul acestora.

Întrucât Sfânta Evanghelie a acestei duminci a amintit de  vindecările săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos asupra a doi orbi și a unui mut, Preasfințitul Timotei a vorbit despre sănătatea trupească, darul venit de la Dumnezeu pentru om, dar și despre boală ca rod al păcatului, sfătuindu-i pe cei prezenți să rămână fermi în credința lor și să o ducă cu ei oriunde în lume.

De fiecare dată când are ocazia, Preasfințitul Părinte Timotei poposește câteva zile și în Satu Mare, unde s-a născut, amintindu-si cu drag de meleagurile natale și slujind în diferite localități din zonă. De această dată a fost invitat de preotul paroh din Turț, părintele Emil Silaghi, fost coleg de-al Preasfinției Sale. Alături de Preasfinția Sa a slujit și protopopul de Oaș, pr. Mihai Feher, precum și alți preoți din împrejurimi. În semn de mulțumire pentru bucuriile aduse comunității din Turț, Preasfințitul Timotei a primit o icoană cu Maica Domnului.

Uso de cookies

Utilizamos cookies propias y de terceros para mostrarle publicidad ajustada a sus hábitos de navegación. Si continua navegando, consideramos que acepta su uso.
Accepta