Întâlnire de lucru a PS Timotei

 

 

    Astăzi, 9 Martie 2022, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, s-a întâlnit la Palatul Moncloa cu domnul Alberto Herrera Rodriguez, Subsecretar de Stat (Subsecretario de la Precidencia, Relaciones con la Cortes y Memoria Democratica).
La această întrunire au mai participat doamna subdirectoare Mercedes Murillo Muñoz (Subdirectora General de la Libertad del Ministerio de la Precidencia, Relaciones con la Cortes y Memoria Democratica), doamna șef de cabinet Paloma Martinez Aldama, Preacuviosul Părinte Spiridon Burlacu, consilier economic eparhial, Preacucernicul Părinte Ioan Farcaș, consilier eparhial în cadrul sectorului pentru dialog interceștin și inter-religios și relațiile cu Statul. 
   Preasfinția Sa a cerut reprezentanților Statului, prin organismele competente, să stabilească un cadru specific pentru clerul și angajații Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, pentru ca aceștia să poată cotiza în cadrul  Sistemului de Asigurări Sociale; garantarea, prin modificarea prevederilor actuale, a lipsei oricărei discriminări a Regimului fiscal al cultelor recunoscute și împământenite în Regatului Spaniei; în colaborare cu Ministerul Educației, potrivit legilor în vigoare, elevii de confesiune ortodoxă să aibă posibilitate de a studia religia în școli.