Astăzi, 19 aprilie 2025, în Sfânta și Marea Sâmbătă, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Madrid. Alături de Ierarh au slujit: PCuv. Părinte Protos. Macarie Bărgăvanu, eclesiarh și consilier administrativ-bisericesc, PCuv. Părinte Arhid. Spiridon Burlacu, consilier economic eparhial, PCuv. Părinte Arhim. Teofil Popescu, exarhul mănăstirilor, PCuv. Părinte Protos. Iosif Jurje, PCuv. Părinte Protos. Efrem Ceaușu, și PCuv. Părinte Arhid. Ioanichie Oproae.
În cadrul predicii, Ierarhul a subliniat importanța recunoașterii chipului lui Hristos și a luminării inimii noastre prin harul Învierii: Mântuitorul Iisus Hristos, așa cum v-am spus, a venit să-Și arate chipul și să-Și salveze chipul. Și, în felul acesta, Dumnezeu ni S-a arătat nouă, ni S-a arătat în chipul Său cel luminos. De aceea, cântăm la Utrenie — după ce citim Psalmii Utreniei și, mai ales, în fiecare duminică, cei care veniți la Sfânta Liturghie ați auzit: «Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă; bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului.» Așadar, Dumnezeu ni Se arată cu chipul Său, astfel încât să-L cunoaștem și să ne recunoaștem în El. Pentru că la această stare trebuie să ajungem, cu ajutorul lui Dumnezeu, bineînțeles — să-L recunoaștem pe Hristos. Mântuitorul îi mântuiește pe acei păcătoși care își arată fața cu sinceritate Lui, care își lasă fața luminată de El și care își doresc ca Hristos să le lumineze fețele și inimile cu această lumină necreată a Învierii. Bunul Dumnezeu să ne ajute să fim sinceri, să nu fim fățarnici, și să ne învrednicească a ne arăta fețele nu doar lui Hristos, ci și celor de aproape ai noștri, astfel încât să ne bucurăm unii de alții în adevăr și în pacea lui Hristos. Amin.
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/component/content/article/295-evenimente-2025/aprilie-2025/3550-ps-timotei-slujire-in-sambata-mare?Itemid=435#sigProId676e24c30c