Prima Liturghie în Parohia Villaverde-Madrid

După mai bine de patru luni de eforturi, enoriaşii Parohiei „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” Villaverde-Madrid au participat duminică, 18 decembrie, la prima Sfântă Liturghie în spaţiul lor de rugăciune. L-au închiriat doar în urmă cu o săptămână, însă împreună, câţiva credincioşi în frunte cu preotul lor paroh Constantin Şerban, au reuşit să-l înzestreze cu cele necesare oficierii sfintelor slujbe. Astfel, în Duminica dinaintea Naşterii Domnului, s-au adunat la Sfânta Liturghie, care a fost precedată de o slujbă de binecuvântare a spaţiului pentru a se putea sluji aici.

Fiind prima slujbă, părintele Constantin Şerban le-a vorbit enoriaşilor prezenţi despre începuturile unei parohii şi a adresat mulţumiri Bunului Dumnezeu, dar şi celor care au ajutat la amenajarea locaşului: „Mulţumesc Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat să ajungem să slujim în spaţiul nostru, pentru că simţurile noastre nu ne ajută să înţelegem binele pe care El ni-l dă.

Mulţumesc părinţilor mei, socrilor mei, care sunt a doua pereche de părinţi, dar şi bunicilor care m-au susţinut pe drumul studiiilor teologice. Îi mulţumesc Preasfinţitului Părinte Episcop Timotei, care, deşi nu m-a cunoscut, mi-a încredinţat această parohie, după ce în 29 ianuarie anul acesta m-a hirotonit diacon, iar în luna mai preot. Mulţumesc familiei mele şi acelora care m-au ajutat ca dintr-un spaţiu în care îţi era frică să intri, au dat o mână de ajutor ca să-l aducem la forma aceasta. Ca şi creştini adevăraţi, avem datoria să-I ridicăm lui Dumnezeu locaşuri de închinare, deşi departe de ţară este mai greu”.

Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, a decis înfiinţarea Parohiei Villaverde-Madrid în 1 august 2011, pentru a deservi o parte din numărul mare de români stabiliţi în ultimii ani în capitala Spaniei. Până atunci în Madrid funcţiona o singură parohie, numărul credincioşilor fiind de peste 60.000.