Parohia Ortodoxă Română din Leganes îşi prăznuieşte ocrotitorul, pe Sfântul Cuvios Atanasie Atonitul, în data de 5 Iulie.
Anul acesta, evenimentele care au marcat săbătoarea au început cu Privegherea din seara de 4 iulie. Prărintele paroh Lucian Apahidean a slujit împreună cu pr. Dorin Sas de la Parohia Valdemoro, consilier în probleme Pastorale şi Liturgice al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, şi cu pr. Eugen Barz de la Parohia Parla. La strană a susţinut cântarea pr. Grigore Pană de la Parohia Mejorada del Campo. La finalul slujbei, masa frăţească, în jurul căreia s-au adunat preoţii slujitori cu familiile lor şi câţiva credincioşi, a oferit prilejul unor discuţii pe teme de interes general al românilor din Regatul Spaniei din această perioadă de criză economică, precum şi altele cu referire la situaţia preoţilor care slujesc comunităţile românilor.
De ziua sfântului, pe data de 5 iulie, pr. paroh împreună cu pr. Emilian Geabana, inspector eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, au slujit Sfânta Liturghie, iar răspunsurile au fost date de la strană de către pr. Oleg Ciubotaru şi de către pr. Anghel Dincu. La această slujbă au fost invitaţi şi preoţi catolici spanioli din Leganes, împreună cu credincioşi de-ai lor, interesaţi să cunoască Liturghia ortodoxă, motiv pentru care slujba s-a ţinut în ambele limbi – română şi spaniolă. Pentru noi a fost o ocazie de mărturie pentru spiritualitatea ortodoxă românească. La agapa care a urmat, de altfel, subiectele de discuţie au fost purtate în jurul acestei teme, primindu-se aprecieri din partea credincioşilor catolici pentru comoara spirituală de care ne bucurăm în Biserica Ortodoxă.
În Duminica Tuturor Sfinţilor Români, 7 iulie, am avut deosebita plăcere şi cinste de a-l avea în mijlocul nostru pe Preasfinţitul Părinte Timotei, aflat pentru prima dată în Leganes de la înfiinţarea acestei parohii (1 martie 2012). Datorită acestei bucurii, căldura de sezon şi durata slujbei au fost ca şi inexistente, conform mărturiei tuturor celor care s-au pronunţat în această privinţă. La Sfânta Liturghie arhierească, prezidată de Preasfințitul Părinte, au participat pr. paroh Apahidean Lucian şi pr. Anghel Dincu, oaspetele nostru din Constanţa. Răspunsurile la strană au fost date de corul credincioşilor din parohie, condus de doamna Stelea Cornelia. Unele credincioase ale parohiei noastre au venit la biserică purtând cu mândrie costumele populare pe care le-au moştenit de la părinţii lor, motiv pentru care Părintele Timotei le-a felicitat, iar în cuvântul său de învăţătură, vorbind despre calea sfinţeniei care se face prin Hristos şi în Biserică, a adus aminte şi de faptul că această cale se moşteneşte la români din tată în fiu, de la mamă la fiică şi aceasta din moşi strămoşi, de când Sfântul Apostol Andrei a propovăduit pentru prima dată cuvântul Evangheliei pe pământul românesc. În diaspora românească din Spania de astăzi, şcoala parohială joacă un rol foarte important în această privinţă, lucru asupra căruia Preasfințitul Părinte a insistat într-un mod deosebit: „Nu putem lăsa educaţia copiilor noştri exclusiv în grija sistemului pedagogic de stat”, spunea Preasfinţia sa, iar datoria noastră de părinţi, atât trupeşti cât şi duhovniceşti, este să le oferim celor mici tot ceea ce ne stă în putinţă pentru ca sfinţenia să le fie posibilă. Pentru ca râvna să-i fie întărită şi mai mult în această direcţie de dezvoltare a viitorului parohiei, Părintele Episcop i-a oferit preotului paroh rangul de iconom, cu dreptul de a purta brâu roşu şi bederniţă.
După finalul Sfintei Liturghii, aceşti „fraţi mai mici” ai parohiei au demonstrat într-un moment artistic înregistrat de nenumărate camere foto că ei sunt dornici să înveţe şi să se afirme ca prezenţă importantă în cadrul comunităţii. Dintre ei, unii învăţau cu această ocazie chiar primele cuvinte în limba română, drept pentru care au şi fost apreciaţi de Preasfințitul Timotei.
Agapa care a urmat şi a închis şirul evenimentelor petrecute în aceste zile de praznic a fost un moment de destindere, resimţit de către organizatori ca binecuvântarea lui Dumnezeu care s-a pogorât la noi prin mâna arhipăstorului nostru şi pentru rugăciunile Sfântului Cuviosului Părintelui nostru Atanasie Atonitul, ocrotitorul comunităţii noastre.
Pr. Lucian Apahidean
http://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2013/111-iulie-2013/576-vizita-arhiereasca-la-leganes#sigProIddca04b2ed3