Preasfințitul Părinte Timotei a binecuvântat vineri, 26 iunie, lucrările de turnare a clopotelor Catedralei Ortodoxe Române din Madrid. Acestea vor fi executate în Turnătoria firmei Grassmayr din Innsbruck, regiunea Tirol, Austria. Slujba de binecuvântare a început la ora 14.45, la sediul firmei, după care a avut loc procesul propriu-zis de turnare a clopotelor, care a durat aproximativ o oră.
În cadrul aceleiași ceremonii, au fost inaugurate lucrările de execuție a clopotelor unor biserici catolice din Italia, Germania și Elveția, astfel încât au fost rostite rugăciuni și de către reprezentanții acestora.
După slujbă, Preasfințitul Părinte Timotei a avut o întrevedere cu reprezentantul firmei, Johannes Grassmayr, care face parte din a cea de-a XIII-a generație. Preasfinția Sa a rămas plăcut surprins de credința de care acesta dă dovadă. De altfel, în familia Grassmayr a devenit o tradiție ca fiecare lucrare de turnare a clopotelor unei biserici să înceapă prin rugăciuni rostite de viitorii beneficiari.
În cadrul vizitei la Innsbruck, însoțit fiind de Părintele Alexandru Tothăzan, cel care coordonează lucrările de construcție a Catedralei din Madrid, Părintele Episcop Timotei a vizitat și prima turnătorie de clopote – ce datează din anul 1599, muzeul, atelierele și anexele noi ale Turnătoriei Grassmayr, renumită pentru turnarea clopotelor unui număr impresionant de biserici și mănăstiri, între care și colpotele de la Catedrala Patriarhală din București.
http://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2015/139-iunie-2015/931-turnarea-clopotelor-pentru-catedrala-ortodoxa-romana-din-madrid#sigProId5fe0745fdd