În sâmbăta dinaintea praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, credincioşii comunităţii Sfântului Nectarie Taumaturgul din Coslada au participat la Sfânta Liturghie şi la slujba de pomenire a celor adormiţi, ocazie cu care părintele paroh s-a adresat celor prezenţi, spunând: Într-o zi ca aceasta, acasă fiind, vedeam în jurul meu mulţimi mari de oameni cu flori şi lumânări în mână. Vedeam cimitirele pline de oameni, mormintele îngrijite şi acoperite de flori, luminate şi încălzite de câte o lumânare. Astăzi, noi cei din biserică, ne-am amintit de cei dragi ai noştri care au plecat deja spre casa Tatălui, am vorbit despre ei şi ne-am rugat pentru ei. Tânjesc să pun o floare la mormântul celor dragi mie. A duce o floare la un mormânt este un semn de speranţă şi de credinţă: punând floarea pe pământul sau pe piatra mormântului avem în inima noastră siguranţa sau credinţa sau măcar dorinţa ca acea piatră sau acel pământ, ca deşertul atunci când plouă ori precum câmpiile după o iarnă grea, să reînceapă să înflorească, restituindu-ne viaţa celui care ne este drag.

Am aprins şi eu trei lumânări astăzi. Una pentru toţi răposaţii din familia mea, pentru toţi cei care s-au încredinţat rugăciunilor mele şi pentru care sunt dator să mă rog. Una am aprins-o pentru răposaţii celor dragi mie, pentru răposaţii prietenilor şi colegilor mei pe care i-am cunoscut. Şi o a treia am aprins-o pentru cei uitaţi, pentru toţi răposaţii pe a căror morminte astăzi nu s-a pus nicio floare şi nu s-a aprins nicio lumânare şi nimeni nu i-a pomenit.

Duminică, 4 iunie 2017, de Pogorârea Duhului Sfânt ne-am rugat împreună la Sfânta Liturghie, trăind deplin bucuria praznicului prin apropierea cât mai multora de Sfântul Potir.

În cuvântul de învăţătură, părintele paroh a adăugat: Când focul Duhului Sfânt nu mai arde, toată viața se stinge. Când focul nu mai arde, viața duhovnicească nu există. Mergi la biserică pentru că trebuie, te rogi de rușine și cânți cu gândul la ceas și la prânzul de după. Nimic cu pasiune, nimic cu cercetare de sine. Când focul nu mai arde, biserica devine Ice Age. Simți aerul condiționat atât de tare în suflet că renunți să mai vii la biserică, întâi miercurea, apoi vinerea, culminând duminica. Când focul nu mai arde, apar indiferența și egoismul. Nu te interesează de nimic altceva decât de tine. Ești ca un mort viu. N-ai reacție la dreptate sau nedreptate și rămâi la toate rece. Când focul nu mai arde, nici conștiință nu mai ai. Păcătuiești și nu te mai ridici, rămâi căzut fără să faci nimic. Te simți pierdut și fără viitor sau nădejde. Când focul nu mai arde, ce te costă să-l aprinzi?

Gustul bun al comuniunii l-am probat şi într-o ieşire la picnic, excelent prilej de relaxare şi convorbiri pe diferite teme de interes.

Prezbitera Gina Cimpoca