Preasfințitul Părinte Teofil, Arhiereu-vicar al Episcopiei noastre, a slujit vineri, 19 aprilie, Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite, în Parohia Sfântul Ioan Maximovici din Majadahonda. Avându-i alături pe preotul paroh Nicodim Moldovan și ieromonahul Spiridon, Preasfinția Sa a săvârșit Liturghia dumnezeiască pentru zecile de credincioși care s-au adunat în locașul acestei parohii, iar în cadrul slujbei le-a vorbit acestora atât despre marea minune a învierii lui Lazăr, prietenul Mântuitorului, evocată în această sâmbătă, cât și despre intrarea Domnului în Ierusalim, ce s-a petrecut imediat după această minune.
Căzuți fiind în moartea păcatelor, ierarhul ne-a îndemnat pe toți la învierea din această stare decăzută, pentru a ne bucura în veșnicie de fericirea lui Lazăr: „Avându-le ca surori pe Marta și Maria, adică rugăciunea și faptele de milostenie, noi ne străduim să dobândim învierea lăuntrică, învierea duhovnicească; prin fapte de milostenie și prin rugăciune fierbinte de pocăință și de mulțumire adusă Mântuitorului Iisus Hristos, se poate dobândi învierea lăuntrică. Și la sfârșitul acestor zile, noi ne bucurăm de învierea noastră lăuntrică, așa cum s-au bucurat mulțimile iudaice de învierea lui Lazăr și cum s-au bucurat Marta și Maria. Să-i mulțumim Domnului nostru Iisus Hristos că ne-a dat acest timp de pocăință, că ne-a ajutat să facem fapte vrednice de pocăință și să dobândim învierea noastră lăuntrică, ce este o încredințare a învierii celei de obște”.
În pregătirea lor pentru marele praznic al Învierii Domnului, cel mai important urcuș este cel duhovnicesc, de aceea bucuria la Sfânta Liturghie de la Mahadahonda a fost cu atât mai mare cu cât mulțime mare de credincioși s-au spovedit și împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
View the embedded image gallery online at:
http://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2019/192-aprilie-2019/1798-liturghie-arhiereasca-la-majadahonda#sigProId34ece47056
http://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2019/192-aprilie-2019/1798-liturghie-arhiereasca-la-majadahonda#sigProId34ece47056