Din mila lui Dumnezeu, în perioada Postului Mare, în Protopopiatul Ortodox Levante, au fost fost derulate mai multe acțiuni de binefacere, realizate atât cu sprijinul voluntar al tinerilor NEPSIS, dar și al unor enoriași.
Toate parohiile au reușit să sprijine în mod benevol unele familii aflate în dificultăți materiale. Vom aminti doar câteva din activitățile desfășurate în protoieria noastră.
Parohia Elche a adunat aproximativ 100 kg de alimente, care au fost împărțite la două familii nevoiase, împreună cu suma de 50 euro pentru fiecare familie. De asemenea, s-a făcut o colecta de 100 euro pentru un tânăr care, în urmă cu un an, a suferit un atac cerebral și nu a primit niciun ajutor de la stat, deoarece nu a lucrat cu contract în momentul declanșării bolii.
Parohia Alicante a trecut prin momente grele în această primăvară, suferind pierderea unei bune credincioase, doamna Adela Tatară, care, după mai bine de trei ani de suferință, a plecat la Domnul, fiind răpusă de cancer. Situația materială a dânsei a fost foarte grea. Astfel, tinerii din parohie și unii credincioși, au pus mâna de la mâna, sprijinind familia cu toate cele necesare înmormântării. Am reușit să obținem un sprijin din partea primăriei pentru locul de veci, iar cei implicați în ajutorarea acestei familii, au reușit să adune suma de 805 euro. Banii au fost donați fiicei defunctei, Mihaela Tătară, care se află într- o situație financiară precară, ea fiind nevoită să renunțe la muncă, pentru a îngriji de mama sa. Activitatea am numit-o ,,Împreună , la bine și la greu!,,
Parohia Alcoy, în perioada Postului Sfintelor Paști, a participat, alături de parohia Hârșova, din județul Vaslui, la campania ,,Îmbracă un copil de Paști!,, Cu dragoste frățească au colectat aproximativ 60 kg de îmbrăcăminte, încălțăminte și ghiozdane. Acestea au fost trimise către România înainte de sărbătoarea Floriilor, urmând că în ziua prăznuirii Intrării Mântuitorului în Ierusalim, să fie distribuite copiilor din parohia Hârșova.
În Parohia Benidorm, în primele trei săptămâni din Postul Mare, s-a desfășurat o activitate de voluntariat, sub titlul ,,Să îmbrăcăm, de Sfintele Paști, un copilaș nevoiaș!,,. Acțiunea s-a realizat în perioada 10-30 martie a.c. și a constat în colectarea de hăinuțe, treininguri, pulovere, tricouri, încălțăminte etc. Toate acestea au fost cumpărate de noi, iar de ele s-au bucurat 70 de copii, cu vârste între 7-14 ani, care au fost localizați în două școli aflate în apropierea orașului Târgu Mureș. Pachetele au fost trimise la mănăstirea Recea, județul Mureș, de unde Maica Stareță Stavrofora Cristina Chichernea, împreună cu alte două maici de la acest așezământ, le-au dăruit copilașilor nevoiași.
Atașăm și unele imagini pe care le-am primit.
Cu bucurie, Preot Claudiu Avram, Coordonator NEPSIS - Protopopiatul Levante.
http://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2019/192-aprilie-2019/1806-activitati-de-voluntariat-in-protopopiatul-levante-2019#sigProIdbb9098c16c