În Miercurea luminată, 01 mai 2019, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, al Spaniei și Portugaliei, s-a aflat în parohia ortodoxă română ,,Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana”, Castro Urdiales, Spania. Preasfinția Sa a slujit în sobor de preoți, de la ora 08.30 Sfânta Liturghie arhierească având alături Părinții parohi: Pr. Radu Ursu de la Vitoria-Gasteiz, Pr. Ioan Răducu de la Pamplona, Pr. Petru David de la Bilbao, Pr. Mădălin Șelaru de la Castro-Urdiales, Pr. Andrei Turea de la Santander, Pr. Robert-Marius Panainte de la Calahorra; Preacuviosul Părinte Ierodiacon Spiridon și Părintele diacon Gabriel Găvriloaea-Casandrescu de la Pamplona, iar răspunsurile la strană au fost oferite de ceilalți părinți din Protopopiat: Pr. Vasile Magnet de la Logrono, Pr. Marian Mănescu de la San-Sebastian, Pr. Claudiu Nicoară de la Burgos, Pr. Gabriel Dănilă de la Soria, Pr. Serghie Rotari de la Gerika-Lumo și Pr. Biro Ioan de la Aranda de Duero. La finalul Sfintei Liturghii Preasfințitul Timotei l-a hirotesit pe Părintele Andrei Turea din Santander, actualmente Ptotoiereu de Vitoria Gasteiz, întru iconom stravofor.
De la ora 11.30 a început ședința de lucru a preoților din Protopopiatul de Vitoria-Gasteiz, condusă de Preasfințitul Părinte Episcop Timotei. Tema întâlnirii a fost: "Familia preotului in slujirea Bisericii". În cadrul ședinței s-au mai discutat și diverse chestiuni administrative, duhovnicești, de ordin misionar, social etc dar și anumite probleme sau situații pastoral-misionare cu care se confruntă părinții parohi. S-a dezbătut și detaliile organizatorice legate de Festivalul de colinde, întâlnirile și Congresul Nepsis, întâlnirile familiilor preoților din protopopiat etc.
Se aduc mulțumiri Părintelui Mădălin Șelaru și parohiei din Castro Urdiales pentru găzduire și buna desfășurare a evenimentelor.
http://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2019/193-mai-2019/1814-castro-urdiales-slujire-arhiereasca-si-sedinta-de-protopopiat#sigProId9a35ad20c6
