Taina Sfântului Maslu la Mănăstirea Cenicientos

    Vineri, 26 Martie 2021, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Taina Sfântului Maslu la Mănăstirea Nașterea Domnului din localitatea Cenicientos. Alături de ierarh a slujit Preacuviosul Părinte Protosinghel Macarie Bărgăvanu, secretar eparhial.
La final, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt duhovnicesc celor prezenți despre importanța asumării rugăciunilor care se citesc la săvârșirea Sfântului Maslu. "Să luăm foarte în serios rugăciunile pe care le auzim aici, ele să devină cu adevărat rugăciunile noastre. Duhul acesta al pocăinței pe care îl transmit rugăciunile să pătrundă și în inima noastră, și așa să atragem harul Lui Dumnezeu; așa să ne sfințim viața; să devenim un izvor de sfințenie pentru întreaga lume."
      La Mănăstirea Nașterea Domnului din Cenicientos Taina Sfântului Maslu se săvârșește în ultima vineri din fiecare lună.