PS Timotei a săvârșit rânduiala rasoforiei la Mănăstirea Cenicientos

    Vineri, 23 Aprilie, la ceas de seară, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit rânduiala rasoforiei pentru fratele Vlad Jurje, care la tundere a primit numele Iosif. La acest eveniment au fost prezenți Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, obștea mănăstirii și familia părintelui Iosif. 
    Preasfințitul Timotei a rostit un cuvânt de învățătură punctând importanța lepădării de sine, lupta cu sinele, stăruința în rugăciune pentru dobândirea harului; totodată mulțumind Lui Dumnezeu pentru că alege slujitori din poporul Său.