Sfânta și Marea Vineri la Mânăstirea din Portugalia

   În Sfânta și Marea Vineri, 30 Aprilie 2021, când se săvârșește Denia Prohodului Domnului, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, s-a aflat la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din localitatea Aldeia de Santa Margarida, Portugalia. 
La Denie, alături de Ierarh au slujit Preacuviosul Părinte Protosinghel Andrei Jilcu, Preacuviosul Părinte Daniel Pinciuc, și Părintele Ierodiacon Casian Nemet. 
Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură la finalul slujbei, arătând că Cel care a făcut din suferință și din moarte cale de mântuire este Hristos. "Acum, și suferința și moartea, au devenit pentru omul căzut, cale de mântuire, de reîntoarcere în casa Lui Dumnezeu, în Împărăția Lui Dumnezeu."
Preasfinția Sa a vorbit în continuare despre modul în care trebuie să ne raportăm la moarte. "Acum, în fața mormântului Lui Hristos, vedem că moartea nu are ultimul cuvânt. Foarte mult ne înfricoșează moartea. Iată, Domnul a primit și moartea, este prezent și în moarte. Moartea noastră nu mai este întâmplătoare, ci este cu rânduiala Lui Dumnezeu. Cu voia Lui venim în lume, și tot cu voia Lui ne ducem. Moartea reprezintă suprema noastră dăruire, cum zicem la fiecare Liturghie: ale Tale, dintru ale Tale. Gândul la moarte nu trebuie evitat, ci cultivat."