Luni, în Săptămâna Luminată, la Catedrala Eparhială

   În a doua zi de după Praznicul Învierii, luni, 3 Mai 2021, Preasfințitul Părinte Teofil, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Eparhială din Madrid. 
Alături de Ierarh au slujit Preacuviosul Părinte Protosinghel Macarie Bărgăvanu, secretar eparhial, și Părintele Ierodiacon Casian Nemet.
  Preasfinția Sa a vorbit în cuvântul de învățătură despre cele trei ziduri care s-au creat între om și Dumnezeu, iar surpătorul acestora este Domnul Hristos. 
Întâi de toate, firea sa creată, omul este creat de Dumnezeu. Există prăpastia dintre  necreat și creat. Al doilea zid care s-a ridicat este păcatul. Prin păcat, omul și-a stricat firea; păcatul l-a îmbolnăvit pe om, a adâncit o mare prăpastie. Al treilea zid este moartea, întâi cea sufletească și apoi cea trupească. Toate aceste trei ziduri care s-au între Dumnezeu și om au fost dărâmate de Mântuitorul Iisus Hristos. Primul zid s-a dărâmat prin întruparea Mântuitorului Hristos, s-au unit  în Persoana Mântuitorului cele două firi, cea dumnezeiască cu cea omenească, dar fără ca să se amestece. Al doilea zid, ridicat de păcat, a fost zdrobit de Domnul pe Cruce. El a luat asupra Sa toate păcatele. Ultimul zid, zidul morții a fost dărâmat prin Învierea Domnului Iisus Hristos."
   Preasfinția Sa a încheiat prin cuvintele: "Să-I mulțumim Lui Dumnezeu la fiecare Sfântă Liturghie și oridecâte ori ne rugăm,  că ni s-a descoperit, că ne-a arătat calea și nu ne-a lăsat în întunericul neștiinței și al morții"