A doua zi de Rusalii la Mănăstirea Vilaller

   Luni, 20 Iunie 2021, a doua zi de Rusalii, Praznicul Sfintei Treimi, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a liturghisit la Mănăstirea Sfânta Cuvioasă Parascheva din Vilaller, Spania. 
Alături de Ierarh au slujit Preacuviosul Părinte Protosinghel Calinic și Părintele Ierodiacon Casian Nemet.
Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, în cuvântul de invățătură, a explicat dogma Sfintei Treimi. “Venind Mântuitorul în această lume, El se descoperă pe Sine ca fiind Fiu a lui Dumnezeu, lucru care i-a scandalizat pe cei care L-au auzit, care credeau într-un Dumnezeu unic. Înainte de a se apropia de Sfintele Pătimiri, dorind să-i mângâie pe ucenici, le spune: Alt Mângâietor vă voi trimite, Care vă va învața pe voi tot adevărul, o a treia Persoană pe care Domnul o descoperă. Pogorârea Sfântului Duh încheie revelația, descoperirea făcută omului despre Dumnezeu. Dumnezeu nu este o singurătate absolută, ci o comuniune de Persoane. Toți acceptăm că Dumnezeu este dragoste, iar dragostea nu se poate de unul singur. Aceasta vedem și în familie, dragostea nu este deplină între un bărbat și o femeie până ce nu vine și copilul. ”