Liturghie baptismală în parohia Zuera

În prima Duminică după Rusalii, 27 iunie 2021, numită a ''Tuturor Sfinților'', Preasfințitul Părinte Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a slujit Sfânta Liturghie arhierească în parohia ortodoxă română ''Sfânta Muceniță Fotini Samarineanca” din localitatea Zuera, Spania. Cu această ocazie Preasfinția Sa l-a botezat pe pruncul Matei Constantin, al treilea prunc al Părintelui Diacon Radu Constantin din parohia Zuera și al doamnei Mădălina Constantin.  

Alături de Preasfinția Sa au slujit: Părintele Efrem Țintoi din Zuera, Părintele Arhidiacon Spiridon - Consilier eparhial al Sectorului de Protocol, Părintele Ilie Daniel Maniu din parohia Ejea De Los Caballeros și Părintele Diacon Radu Constantin Chirilă - slujitor în parohia Zuera.

În cuvântul de învățătură Preasfințitul Timotei a vorbit despre Taina Botezului săvârșită în cadrul Sfintei Liturghii: în Liturghie se vede comuniunea, căci Botezul nu este un moment privat, ci unul comunitar-eclesial, care ar trebui să aparțină întregii comunități eclesiale. Ce înseamnă comunitate? Înseamnă unire, mai mulți oameni adunați și uniți. Acum în Spania nu mai suntem un milion de români ca în anii trecuți, ci aproximativ 600.000, dar din aceștia câți suntem uniți? Deci comunitatea este mică, dar ea sporește, prin naștere trupească și spirituală. Întreaga comunitate parohială trebuie să se bucure de primirea în sânul ei a unui nou botezat. Omul trece prin 3 nașteri: cea trupească, cea duhovnicească prin Botez și moartea biologică ce este în realitate nașterea în Împărăția lui Dumnezeu. 

În continuare, Preasfinția Sa a făcut o corelație între Botez și sfințenie. Astăzi fiind Duminica Tuturor Sfinților este important să înțelegem importanța sfințeniei, pe care nu o dobândim fără lepădarea de păcat. Prin păcat pierdem curăția de la Botez, dar prin Spovedanie, care este al doilea Botez, putem să ne spălăm de păcat, să ne curățim duhovnicește. Să ne purtăm crucea cu demnitate și asumare. Mântuitorul doar prin jertfă și prin Cruce ne-a mântuit pe noi, la fel și noi doar prin purtarea crucii ne mântuim, doar prin jertfă și asumare ne putem mântui. Prin iubire, ajutor și jertfă unii pentru alții ne putem dobândi mântuirea!

La Sfânta Liturghie a participat astăzi și domnul Luis Zubieta Lacámara, primarul localității Zuera.