Liturghie baptismală în parohia Sineș

 

 

 

    Sâmbătă, 13 Noiembrie 2021, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, s-a aflat în mijlocul comunității parohiale Sfântul Apostol Bartolomeu din Sines, Portugalia. 
Preasfinția Sa a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru micuța Antonia, al treilea copil al familiei Părintelui Paroh Alexandru Gafiiuc și a doamnei preotese Cătălina. 
Alături de Ierarh au slujit Preacuviosul Părinte Petru Pruteanu, Părintele Paroh Alexandru Gafiiuc și Părintele Ierodiacon Casian Nemet. 
     Preasfinția Sa, în cuvântul de învățătură, a arătat strânsa legătură dintre Botez și Liturghie. “Noi putem să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului Hristos pentru faptul că suntem botezați, pentru faptul că suntem pecetluiți cu Duhul Sfânt. Prin Botez toți devenim fii iubiți ai Tatălui Ceresc. Este un privilegiu să îi putem spune Dumnezeului Celui viu- Tatăl nostru. La fiecare Sfântă Liturghie trebuie să ne trebuie să ne hrănim cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos; este nevoie și de această hrană pentru a crește, pentru a ne desăvârși duhovnicește. Înainte de botez suntem mlădițe sălbatice, dar după ce am fost altoiți, prin botez, pe tulpina care este Hristos, devenim și noi viță nobilă aducătoare de rod. Altoiul trebuie întreținut; trebuie să ne curățim mereu de întinăciunea păcatului, prin pocăință, și să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului.”
    La final, Părintele Paroh Alexandru Gafiiuc a mulțumit Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia pentru săvârșirea Tainei Sfântului Botez pentru micuța Antonia, pentru Sfânta Liturghie și pentru prezența în mijlocul credincioșilor din parohia Sines.