ÎNTÂLNIREA PREOȚILOR DIN PROTOPOPIATUL ARAGON

 

 

 

    Luni, 6 Iunie 2022, a avut loc întâlnirea preoților din Protopopiatul Aragon. Ședința a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, și s-a desfășurat  în biserica parohiei Adormirea Maicii Domnului, din Zaragoza. 
  Lucrările ședinței au debutat prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către Chiriarhul Eparhiei noastre, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Preacucernicul Părinte Protopop Aurel Nae. 
    După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte a rostit un cuvânt duhovnicesc în care a vorbit despre importanța cultivării comuniunii cu Hristos, pentru a aduce roada cea bună, și despre păcatul judecării aproapelui, care are ca rezultat separarea, ruperea legăturii cu Mântuitorul și cu aproapele. 
     În continuare, s-au purtat discuții care vizează activitatea duhovnicească, pastoral-misionară și administrativă a parohiilor.