PS TIMOTEI A SLUJIT ÎN PAROHIA FUERTEVENTURA

 

 

 

      În Duminica a IV-a a Marelui Post, a Sfântului Ioan Scărarul, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Sf. Ier. Spiridon, din Fuerteventura. Alături de Ierarh au slujit PCuv. Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, Consilier economic eparhial și PC Părinte Adrian Calotă, parohul comunității.

         În omilia rostită, Preasfinția Sa a evidențiat importanța asumării vinovăției pentru păcatele și necredința noastră. Tatăl băiatului din pericopa evanghelică citită astăzi aleargă la Mântuitorul, însă nu plin de credință, ci cu o mare îndoială, rugându-L „că dacă poate face ceva” să-i vindece băiatul. Mântuitorul, auzind aceste cuvinte, se întristează, atât din pricina oamenilor de față, cât și din pricina îndoielii acestui tată, mustrându-i pe cei de față, dar și pe cei din zilele noastre, care arătăm aceiași puținătate de credință, dorind să ne trezească și să ne aducă la încrederea în Dumnezeu. Mântuitorul începe dialogul cu tatăl copilului tocmai pentru a-l face pe acesta să aibă încredere în El, însă, acesta nu își asumă nici acum necredința, aruncând vina pe ucenicii Domnului, iar Mântuitorul îi spune direct „crede! toate sunt cu putință celui ce crede”. Acest cuvânt al Domnului îl trezește pe tatăl băiatului, învățându-l să-și asume vina necredinței prin smerenie și pocăință. Din acest dialog relatat de Sfânta Evanghelie, noi cei de azi, învățăm că de păcatul necredinței scăpăm în momentul în care începem să vorbim cu Dumnezeu, și nu când vedem vreo minune.

        La final, în semn de apreciere pentru activitatea pastoral-misionară săvârșită de Părintele Adrian, Preasfințitul Părinte Timotei l-a hirotesit pe acesta întru sachelar.