SĂRBĂTOAREA IZVORULUI TĂMĂDUIRII LA CATEDRALA EPISCOPALĂ DIN MADRID

 

 

       Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie și sfințirea apei la Catedrala Episcopală Intrarea Maicii Domnului în Biserică, din Madrid, în ziua sărbătorii Izvorul Tămăduirii. Alături de Ierarh au slujit PCuv. Protos. Macarie Bărgăvanu, Consilier administrativ-bisericesc, PCuv. Arhid. Spiridon Burlacu, Consilier economic, PCuv. Protos. Iosif Jurje, slujitor al Catedralei și PC. Arhid. Ionuț Pârlea.

       În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa a vorbit celor prezenți despre apariția acestei sărbători, inițial mănăstirească, dar a cărei prăznuire s-a răspândit și în bisericile parohiale. Ce trebuie să învățăm de la sărbătoarea aceasta? Faptul că Maica Domnului este izvor al tămăduirilor, ca una care este Maică a Fiului lui Dumnezeu - Doctorul și Tămăduitorul nostru. Toate minunile și vindecările pe care le face Maica Domnului sunt săvârșite prin Hristos. De aceea, să fim perseverenți în rugăciune și să păzim poruncile Domnului, sporind credința, pricinile pentru care Dumnezeu se milostivește spre noi prin mijlocirile Maicii Domnului și a sfinților.