ÎNTRUNIREA PREOȚILOR DIN PROTOPOPIATUL CATALUNYA II

 

 

         Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, și binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, joi, 8 iunie 2023, în biserica Parohiei Sfânta Cuvioasă Parascheva, din Amposta, a avut loc consfătuirea clericilor din cuprinsul Protopopiatului Catalunya II.
       
       În debutul conferinței, Preacucernicul Părinte Protoiereu Dr. Vasile Băltărețu, a ținut un cuvânt de întâmpinare în care le-a vorbit preoților prezenți despre tematica "Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice" și ”Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)", în Patriarhia Română, subliniind importanța iubirii și îngrijirii persoanelor vârstnice.

       De asemenea, a scos în evidență importanța cântării bisericești, punând accentul pe implicarea tuturor credincioșilor în intonarea răspunsurilor liturgice, pentru a-i face părtași la săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii. La rândul lor, preoții protoieriei și-au împărtășit unii altora experiențele pastorale cu privire la cele două tematice propuse de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru acest an, iar în continuare, au fost dezbătute probleme pastoral - misionare pentru dinamizarea și îmbunătățirea activității Bisericii  în rândul credincioșilor.

        În continuare, părintele protopop l-a prezentat clericilor prezenți pe Părintele Viorel Hălăucă, preot misionar în cadrul Protopopiatului Catalunya II. 

       Un alt  punct de pe ordinea de zi a fost alocuțiunea Părintelui Flavius Sava, coordonatorul Centrului de pelerinaje Sfântul Apostol Iacob al Episcopiei noastre, care a participat în calitate de delegat al Preasfințitului Părinte Timotei, în care a prezentat clericilor Protoieriei Catalunya II posibilitatea organizării de pelerinaje cu credincioșii în locații precum Țara Sfântă, Grecia, Egipt sau Muntele Athos.

        La final, Părintele Protopop a mulțumit Părintelui Andrei Marandiuc, pentru frumoasa primire precum și tuturor preoților pentru participarea la această ședință. În cele din urmă, preoții au adus mulțumire și slavă lui Dumnezeu pentru toate.

 

A consemnat:
Pr. Dr. Vasile Băltărețu, Protopop de Catalunya II