HRAMUL PAROHIEI NAVALCARNERO| PS TIMOTEI PREZENT ÎN MIJLOCUL COMUNITĂȚII

 

 

      În Duminica Tuturor Sfinților, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Sf. Ier. Luca al Crimeii, din Navalcarnero, care și-a serbat în această zi ocrotitorul. Alături de Ierarh au slujit PCuv. Arhid. Spiridon Burlacu, Consilier economic și PC Părinte Raul Rus, parohul comunității.

     În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa a evidențiat puterea credinței și a stăruirii în voia lui Dumnezeu pentru sfințirea vieții. Principala noastră luptă, a creștinilor, este împotriva duhurilor din văzduhuri, adică împotriva răutăților acestei lumi. Lupta aceasta trebuie să o ducem cu multă credință împotriva a tot ceea ce este rău în lumea aceasta și împotriva celui ce ne îndeamnă la rău. Fără credință nu putem să biruim, fără credința în Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu putem să ieșim învingători în această luptă. De ce? Pentru că noi oamenii suntem slabi, și suntem repede biruiți de ispite și patimi. De aceea Sf. Ap. Pavel ne îndeamnă să avem întotdeauna privirea ațintită spre Hristos, deoarece El este Cel care ne poate sfinții pe noi, în măsura în care și noi ne dorim acest lucru.

      La final Părintele Raul a mulțumit Preasfinției Sale pentru vizită și slujire și i-a dăruit un set de epitrahil și omofor.