Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, preoții din Protopopiatul Madrid-Sud s-au întâlnit în data de 6 iulie 2023.
Au participat preoții din Parohiile :
Sfânta Muceniță Ecaterina – FUENLABRADA, Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana – GETAFE, Sfântul Cuvios Atanasie Atonitul – LEGANES, Sfinții Români – MOSTOLES, Sfânta Mare Muceniță Anastasia Romana– PARLA, Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril, patriarhii Alexandriei – PINTO, Sfânta Muceniță Eulalia de Merida – SAN MARTIN DE LA VEGA, Sfântul Apostol Iacov al lui Zevedeu – ARANJUEZ, Sfinții Mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea – VALDEMORO, care a fost și gazda sinaxei preoțești.
După slujirea în sobor a Dumnezeieștii Liturghii, PC. Părinte Lucian Apahidean, care urmează o specializare în psihologie, a susținut un referat liber intitulat: Fight, Flight on Freeze, despre relația dintre psihologie și duhovnicie pornind de la statura duhovnicească a Ieromonahului athonit Petroniu Tănase, care prin felul său de a fi era o invitație deschisă la o cunoaștere duhovnicească aparte. Deși psihologia este o ramură oarecum tânără în comparație cu alte discipline, se pare că a devenit o ramură complexă și emblematică pentru societatea de astăzi, încât este bine ca și noi preoții să cunoaștem elemente ale acestei discipline pentru o mai bună pregătire intelectuală și umană, caracteristici de bază în misiunea noastră pastorală. În cadrul acestei prezentări au avut loc intervenții ale preoților. O concluzie importantă care se poate desprinde este faptul că prezența preotului, respectiv misiunea preoțească este foarte necesară.
Partea a doua a sinaxei a fost alocată sectorului administrativ, prezentarea noului Preot Paroh Ilie Vasile numit paroh în San Martin de la Vega, precum și discutarea elementelor din calendarul pastoral al Protopopiatului.
Sinaxa preoțească a fost și un prilej de bucurie în plus pentru faptul că distinsul nostru coleg PC. Părinte Dorin Sas a aniversat două decenii de preoție rodnică și frumoasă.
Întrunirea s-a încheiat cu agapa frățească și o degustare elaborată de vin, surpriză pregătită colegilor de sărbătoritul zilei.
Slavă Domnului pentru toate!
A consemnat:
PC Părinte Protopop Cristian Mihail Deac
http://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2023/264-iulie-2023/2895-sinaxa-preotilor-din-protopopiatul-madrid-sud-iulie-2023#sigProId15c2dd7d20