PS TEOFIL DE IBERIA A SLUJIT LA MĂNĂSTIREA CENICIENTOS

 

 

         De sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit slujba Privegherii unită cu Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Nașterea Domnului și Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel, din Cenicientos. Alături de Ierarh au slujit PC Părinte Gabriel Dănilă, de la Parohia Soria și PCuv. Arhid. Casian Nemet.  

      Iubiți frați și surori, ce ne spune nouă pomenirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul? Care este actualitatea mesajului său? Înainte de toate mă gândesc la prioritatea primei porunci: a ne închina doar Lui Dumnezeu, în duh și în adevăr. Atunci când pierde legătura cu Dumnezeu, omul cade în sclavia idolatriilor de tot felul, așa cum se întâmplă și în vremea noastră. Apoi, scopul primar al rugăciunii este convertirea. Focul lui Dumnezeu este cel care transformă inima noastră și ne face capabili să-L vedem pe Dumnezeu și, astfel, să trăim în lumina Lui și să trăim pentru celălalt. Focul lui Dumnezeu este dragostea. Acest foc L-a condus pe Domnul Hristos până la cruce, până la dăruirea totală de sine. Așadar, adevărata adorare a lui Dumnezeu înseamnă dăruirea de sine lui Dumnezeu și oamenilor; adevărata adorare este iubirea. Și adevărata adorare a lui Dumnezeu nu distruge, ci reînnoiește, transformă. Focul lui Dumnezeu, focul iubirii mistuie, transformă, purifică, dar nu distruge, ci recreează inima noastră. Și astfel, prin harul Duhului Sfânt, al iubirii lui Dumnezeu, suntem închinători în duh și în adevăr, a relatat Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură.