MĂNĂSTIREA VILALLER LA CEAS ANIVERSAR

 

 

        Sâmbătă, 23 iulie a.c., Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, s-a aflat în mijlocul comunității monastice de la Mănăstirea Sf. Parascheva, din Vilaller, cu prilejul împlinirii a 10 ani de existență a așezământului monahal. În seara precedentă, Preasfinția Sa a săvârșit Taina Sfântului Maslu. Alături de Ierarh au slujit PCuv. Protos. Calinic Vintilă, starețul mănăstirii, PC Părinte Daniel Șimon, Parohia Lerida, PC Părinte Daniel Maniu, Parohia Logrono, PCuv. Ierom. Daniel Prode, Parohia Mallen, PC Părinte George Munteanu, Parohia Tortosa și PCuv. Arhid. Casian Nemet.

           Această zi nu este rânduită în calendar ca zi de sărbătoare, dar Părintele Stareț Calinic a transformat-o într-o zi de sărbătoare, o zi în care I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru cei zece ani care s-au scurs de când s-a înființat Mănăstirea de la Vilaller, mănăstire ocrotită de Sfânta Cuvioasă Paraschiva de la Iași. Zece ani cu suișuri și coborâșuri, cu mai mulți stareți și viețuitori, dar cu o slujire neîntreruptă, spre folosul credincioșilor din zonă și, în mod deosebit, spre folosul copiilor și al tinerilor, pentru care se organizează aici tabere de vară și de iarnă. În locul retras al unei mănăstiri, putem înțelege mult mai bine cuvântul lui Hristos pe care l-am auzit astăzi în Sfânta Evanghelie: “Cine iubește pe tată sau pe mamă, pe fiu sau pe fiică, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.” Și pentru călugări și pentru credincioșii mireni, obiectivul este același: a-L cunoaște și a-L iubi pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul și din toată puterea. Este o nevoință grea, dar merită orice sacrificiu din partea noastră. Altfel, orice atașament bolnăvicios față de oameni, de locuri, sau de lucruri, va transforma viața noastră într-un iad insuportabil, care ar putea deveni veșnic, dacă nu vom ieși din el prin pocăință, înainte de a pleca din această viață. Sfânta Paraschiva, ocrotitoarea acestei Mănăstiri, și Sfânta Mironosiță Maria Magdalena, astăzi pomenite, să ne ajute la toți și să ne dăruiască bucuria de a-L cunoaște și a-L urma pe Hristos. Din partea Preasfințitului Timotei, Chiriarhul nostru, dar și din partea mea, adâncă recunoștință față de toți viețuitorii, ostenitorii și binefăcătorii acestei Sfinte Mănăstiri, și fie ca Domnul să reverse peste noi toți belșug de binecuvântări, a relatat Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură.

       La final Părintele Calinic a mulțumit Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia pentru vizită și slujire, părinților împreună-slujitori și celor prezenți, apoi a urmat o agapă festivă.