Ps Teofil de Iberia a slujit la Mănăstirea Cenicientos

 

 

         Vineri, 27 octombrie a.c., de praznicul Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie în Paraclisul Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou, din Mănăstirea Nașterea Domnului, din Cenicientos.

             În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa a evidențiat viața smerită a Sfântului Dimitrie: Sfântul Cuvios Dimitrie Cel Nou, este un sfânt despre care știm foarte puține lucruri, dar care este foarte cunoscut și iubit de poporul lui Dumnezeu. El nu a făcut lucruri impresionante, omenește vorbind, dar a trăit mereu în prezența lui Dumnezeu, învățând mereu blândețea și smerenia lui Hristos. Așa a primit foarte mult har, sfințindu-și sufletul, și deopotrivă, trupul, care a rămas nestricăcios, dăruind mereu pace și bucurie celor ce se apropie de el cu evlavie, și se roagă lui cu credință și smerenie. Pomenirea lui poate să fie o mare mângâiere pentru cei ce au ispita inutilității. Indiferent de slujirea pe care o ai, cea mai mare realizare este să fii un om blând și smerit cu inima.