În Duminica a XXIV-a după Rusalii, a învierii fiicei lui Iair, 29 octombrie a.c., zi în care este pomenită și Sfânta Muceniță Anastasia Romana, credincioșii Parohiei Ortodoxe Române din Parla și-au cinstit ocrotitoarea. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, avându-i alături în slujire pe PC Părinte Eugen Vasile Barz, parohul comunității, pe PC Părinte Ioan Petraș, din Timișoara, și pe PCuv. Arhid. Casian Nemet.
În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa a pus în lumină faptul că: în mod fericit, anul acesta, Sfânta Cuvioasă Muceniță Anastasia Romana, ocrotitoarea Parohiei dumneavoastră, este serbată în zi de duminică, motiv pentru care ne-am adunat într-un număr atât de mare, întru cinstirea și pomenirea ei. Chiar dacă a trăit în veacul al treilea, ea este atât de vie și de prezentă în viața noastră. Ocrotirea ei sfântă și mângâietoare dovedește că ea a avut parte de învierea lăuntrică încă de pe pământ, iar acum, sufletul ei îndumnezeit are stăpânire nebiruită întru Duhul Sfânt. Evanghelia acestei duminici ne ajută pe toți să înțelegem că numai Hristos ne poate dărui adevărată tămăduire, sufletească și trupească, și, de asemenea, tot El este Cel ce ne va dărui, în ziua cea de apoi, bucuria învierii și a vieții celei veșnice. Rămâne doar să ne apropiem de El cu credința și smerenia femeii bolnave de scurgere de sânge, cu sfințenia Sfintei Mucenițe Anastasia, și așa, vom avea parte de învierea lăuntrică, dar și de învierea cea de obște.
La finalul slujbei, copiii Școlii parohiale au susținut un program artistic interpretând cântece și texte religioase. La acest moment a participat și PCuv. Părinte Arsenie Baltă, Consilier cultural. Sărbătoarea hramului s-a încheiat cu o agapă festivă.
http://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2023/267-octombrie-2023/3003-hramul-parohiei-parla#sigProId9b1bb569eb