Sâmbătă, 11 noiembrie a.c., Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie și Taina Botezului pentru prunca Sofia, primul copil al Părintelui Ștefan Silviu Vântu-Bundă și al doamnei preotese Elena Cristina. Alături de Chiriarhul nostru au slujit: PCuv. Arhid. Spiridon Burlacu, Consilier economic eparhial, PC Pr. Protoiereu Aurel Bundă, parohul comunității din Barcelona, PC Părinte Costinel Purcărea, de la Parohia Manresa, PC Părinte Ștefan Silviu Vântu-Bundă, coslujitor la Parohia Barcelona, și PC Arhid. Lucian Crașovan.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, în care a evidențiat curajul și tăria cu care martirii au mărturisit dreapta credință în fața prigoanelor și a prigonitorilor. Martirii nici nu au fugit de chinuri, nici nu au făcut vreo concesiune în momentul în care a trebuit să-și mărturisească credința. Credința, dacă nu este mărturisită nu aduce roade. Degeaba avem credință și ne ascundem; degeaba avem credință, iar atunci când suntem puși în fața faptului de a ne mărturisi credința ne rușinăm. Dar cine își va pierde viața pentru Mine și pentru Evanghelie, zice Domnul, acela o va câștiga pentru veșnicie.
La final, Părintele Protoiereu Aurel Bundă a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei pentru dragostea părintească pe care o poartă față de comunitatea din Barcelona, după care a urmat o agapă festivă pentru toți cei prezenți.
http://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2023/269-noiembrie-2023/3021-taina-botezului-in-parohia-barcelona#sigProId46be510520