PS TIMOTEI A SLUJIT ÎN PAROHIA MALLEN-TUDELA

 

 

 

        În Duminica a XXV-a după Rusalii, a samarineanului milostiv, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Sfântul și Dreptul Simeon, din Mallen-Tudela. Alături de Ierarh au slujit Preacuvioșii Părinți: Arhid. Spiridon Burlacu, Consilier economic, și Ierom. Daniel Prode, parohul comunității.

       După citirea pericopei evanghelice, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, în care a evidențiat semnificațiile duhovnicești ale pericopei ascultate. Învățătorul de lege a învățat cine este aproapele nostru, că aproapele nu este doar cineva din familia noastră, sau vreun prieten apropiat, ci orice necunoscut pe care îl întâlnim pe calea vieții noastre, indiferent de loc, și pe care trebuie să-l iubim ca pe noi înșine, după cum spune porunca Domnului.

       În semn de apreciere pentru activitatea desfășurată, Preasfințitul Părinte Timotei l-a hirotesit pe Părintele Daniel întru protosinghel.

       La final Părintele Daniel a mulțumit Preasfinției Sale pentru vizită și slujire, apoi a urmat o agapă frățească pentru toți cei prezenți.