În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, 17 martie a.c., Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul Soborul Sfinților Apostoli și Sf. Ap. Timotei, din incinta Reședinței eparhiale din Madrid, avându-l alături în slujire pe PCuv. Arhid. Spiridon Burlacu, consilier economic eparhial.
În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa a pus în evidență faptul că ceea ce ne aproprie cel mai mult de Dumnezeu este iertarea: de câte ori iertăm suntem cu un pas mai aproape de Dumnezeu.