Duminica Ortodoxiei la Catedrala Episcopală din Madrid

 

 

            În Duminica I-a din Sfântul și Marele Post, a Ortodoxiei, 24 martie 2024, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală Intrarea Maicii Domnului în Biserică, din Madrid, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai catedralei.

       În cadrul Sfintei Liturghii, la momentul rânduit, Preasfințitul Părinte Timotei l-a hirotonit pe ierodiaconul Efrem Ceaușu întru preot, pe seama Catedralei Episcopale, iar pe tânărul Ion Nemțelea l-a hirotonit întru diacon, pe seama Parohiei Cordoba, Protopopiatul Sevilla.

            La final PCuv. Protos. Macarie Bărgăvanu, Consilier administrativ-bisericesc și Eclesiarh al catedralei, a dat citire Scrisorii pastorale a Sfântului Sinod al BOR adresată tuturor credincioșilor Patriarhiei Române în prima duminică a Sfântului și Marelui Post.