Din încredințarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, Dumincă, 12 Mai a.c., Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, s-a aflat în Parohia Sfinții Trei Ierarhi, din Aielo de Malferit, Spania, unde a instalat pe noul paroh al comunității, în persoana Părintelui Dorinel Ursărescu.
A fost prezent Preacucernicul Părinte Protopop Cristian Toderici, care a dat citire Deciziei Chiriarhale de numire a noului paroh. Preacuviosul Părinte Arhimandrit Teofil Popescu, cel care a fost pană acum slujitorul acestei comunități, a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei pentru purtarea de grijă și tuturor credincioșilor din parohie pentru tot ce au făcut. În continuare, noul Paroh, Părintele Dorinel Ursărescu s-a adresat comunității are i-a fost încredințată, apoi a mulțumit celor care i-au fost îndrumători și sprijinitori în acest parcurs al slujirii sale preoțești.
http://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2024/276-mai-2024/3220-instalarea-noului-paroh-al-comunitatii-din-aielo-de-malferit#sigProIdc92ac19b48