A doua zi de Rusalii la Catedrala Eparhială

 

         

       Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în a doua zi de Rusalii, înconjurat de soborul preoților și diaconilor catedralei episcopale. În această zi însemnată, Biserica a sărbătorit și Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.

       Ierarhul a subliniat în cuvântul de învățătură importanța și semnificația sărbătorii de astăzi: Luni, după Rusalii, Îl sărbătorim pe Însuși Sfântul Duh, iar de câțiva ani încoace și pe Sfânta Treime. Sfântul Duh este Cel care S-a pogorât în ziua Cincizecimii peste sfinții apostoli în chip de limbi de foc, îmbăcându-i cu putere de sus. Până atunci, apostolii nu aveau putere să Îl propovăduiască pe Domnul nostru Iisus Hristos și pe Dumnezeu Tatăl. Cincizecimea este și ziua de naștere a  Bisericii.

      Despre Sfântul Ioan Botezătorul și despre lucrarea Sfântului Duh asupra lui și asupra noastră, Preasfințitul Părinte Timotei a afirmat: El este proorocul care nu doar că L-a simțit pe Duhul Sfânt, ci L-a văzut pogorându-Se în chip de porumbel peste Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Și noi putem să Îl simțim pe Duhul Sfânt când ne rugăm smerit, când rugăciunile pe care le rostim izvorăsc din inimă. Orice rugăciune trebuie să o începem prin chemarea Duhului Sfânt, rugându-L să Se sălășluiască întru noi, și să ne curățească de toată întinăciunea și de tot păcatul.