Tabăra de iarnă A.S.C.E.T CAMP - Ediția a II-a

 

 

 

Admirație, Spiritualitate, Cunoaștere, Emoție, Talant

TABÃRàOFF-LINE

     

       Pentru a înțelege că lucrarea pastorală a Bisericii cuprinde toate vârstele este necesarã desfășurarea unor activități specifice. În acest sens, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, Mânăstirea Ortodoxă Românā „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș”, din localitatea Leon, Spania, în colaborare cu Protopopiatul de Asturias și Grupul Nepsis, a organizat Tabăra de iarnă A.S.C.E.T CAMP - FAMILIE, o tabără off-line, adică fără telefoane mobile, tablete, laptopuri, etc.

        Aflată la a doua ediție, tabăra A.S.C.E.T CAMP s-a desfășurat în perioada 05 - 08 decembrie 2024, în localitatea Villalblino, Leon, având activități adresate copiilor și adolescenților, precum si părinților prezenți.

       Cei 33 de participanți s-au bucurat împreunã de împãrtãșirea momentelor de rugăciune, cateheze, atelierele de dezvoltare spirituală și emoțională, ateliere de artă și manualități, precum și de jocurile de cunoaștere și lucru în echipă. Bucuria adusă de atmosfera sărbătorilor de iarnă, fulgii de zăpadă, si colindele cântate împreună a fost încununată de mărturisirea aproape unanimă a copiilor: „M-am bucurat că mi-am văzut părinții bucuroși și relaxați, și s-au jucat cu noi!”.

      Echipa A.S.C.E.T. CAMP mulțumește părinților pentru încrederea acordată și se pregătește pentru Ediția de vară - 2025, care se va adresa unui număr de 120 de participanți.

​​​

A.S.C.E.T C@MP

monasterioortodoxoleo.com (AscetCamp 2024)