Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, în perioada 4–6 septembrie 2025, în localitatea El Campello (Alicante), a avut loc Congresul Tinerilor Nepsis Spania. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României, reunind peste 160 de tineri din parohiile ortodoxe românești din Spania și Portugalia. Tema Congresului din acest an a fost „Tinerețea mea, împreună cu Hristos”, avându-i ca invitați pe Pr. Prof. Dr. Daniel Benga și pe doamna preoteasă Prof. Dr. Cristina Benga, cadre didactice la Universitatea Ludwig-Maximilian din München (Germania).
Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc în seara zilei de 4 septembrie, prin oficierea unei slujbe de Te Deum de către Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. După momentul de rugăciune, tinerii au vizionat filmul documentar „Coroana României”, realizat de jurnalistul George Grigoriu, care, la final, a purtat un dialog cu participanții pe tema istoriei României.
În cea de-a doua zi a Congresului a avut loc conferința susținută de către Pr. Prof. Dr. Daniel Benga și doamna preoteasă Prof. Dr. Cristina Benga, la care au participat și cei doi ierarhi ai Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei: Preasfințitul Părinte Timotei și Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia. Tinerii au adresat întrebări invitaților, iar după-amiază s-au împărțit în ateliere, unde au continuat dezbaterile pe tema Congresului. Seara a fost dedicată unor momente artistice, susținute de tineri din mai multe parohii.
Duminică, 6 septembrie, a avut loc Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arhierească, oficiată de către Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, format din:
• Preacucernicul Părinte Prof. Dr. Daniel Benga,
• Preacucernicul Părinte Dr. Emmanuel Pop (Parohia Gandia-Oliva),
• Preacucernicul Părinte Claudiu Avram (Parohia Alicante),
• Preacucernicul Părinte Dr. David Băltărețu (Parohia Las Rozas de Madrid-Majadahonda),
• Preacuviosul Părinte Arhidiacon Casian Nemet (Centrul eparhial).
Răspunsurile liturgice au fost oferite de tinerii prezenți și de corul Parohiei Gandia-Oliva.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia a subliniat importanța exemplului personal: „Prin propriul nostru exemplu putem să-i atragem pe ceilalți tineri la credință, iar această credință se trăiește doar în cadrul comunității bisericești, în această mare familie care este Biserica.”
La final, Preasfinția Sa a oferit diplome de participare tuturor celor prezenți, iar doamna preoteasă Veronica Băltărețu, Președinta Asociației Nepsis-Spania, a adresat mulțumiri celor doi ierarhi, invitaților, tinerilor participanți și voluntarilor care s-au implicat în buna organizare și desfășurare a evenimentului.
http://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2025/301-septembrie-2025/3706-congresul-tinerilor-nepsis-2025?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProId3f574f6750