Astăzi, 4 octombie 2025, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, s-a aflat în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Tomelloso, unde a săvârșit Sfânta Liturghie și Taina Sfântului Botez pentru micuța Miruna Maria, nepoata părintelui paroh Sorin Bogdan și a doamnei preotese Loredana.
Preasfinția Sa i-a avut alături în slujire pe Preacucernicul Părinte Alexandru Iulian Titorencu, consilier în cadrul Sectorului de învățământ și activități cu tineretul, pe Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier economic eparhial, pe Preacucernicul Părinte Cristian Lucian Suciu, protopop de Castilla la Mancha, pe Preacucernicul Părinte Sorin Ciprian Bogdan, parohul cumunității din Tomelloso, precum și alți preoți și diaconi apropiați ai familiei.
Ierarhul a predicat despre bucuria Botezului și înnoirea vieții creștine: Primele cuvinte pe care Mântuitorul le-a rostit după Înviere au fost: «Bucurați-vă!» De aceea, creștinul este chemat să se bucure în toate — și în cele bune, și în cele grele — având nădejde în Dumnezeu, care ne ajută să trecem peste încercări. Astăzi ne bucurăm că am botezat-o pe Miruna Maria. La fiecare botez ar trebui să ne aducem aminte de făgăduințele făcute pentru noi de nași: lepădarea de satana și unirea cu Hristos, credința în Tatăl, în Fiul și în Sfântul Duh. Prin botez murim și înviem împreună cu Hristos, îmbrăcându-ne în haina nestricăcioasă a mântuirii, care este chiar Hristos. De aceea, înconjurul cristelniței este un dans al bucuriei — bucuria unirii omului cu Dumnezeu. Mântuitorul ne spune: «Dacă nu vă veți naște din apă și din Duh, nu veți putea intra în Împărăția Cerurilor.» Prin botez ne naștem din nou, din apă sfințită și din Duhul Sfânt, punând început bun în viața noastră.
În semn de prețuire pentru activitatea pastorală și misionară desfășurată în cadrul comunității românești din Tomelloso, Părintele Sorin Bogdan a primit din partea Preasfințitului Părinte Timotei distincția „Crucea Sfântul Apostol Iacob”, pentru devotamentul și dăruirea arătate în slujirea Bisericii.
Părinții micuței botezate, Laurențiu și Alina, împreună cu întreaga comunitate parohială, au trăit cu emoție și bucurie acest moment de mare încărcătură duhovnicească.